Nu aveau permis, dar erau șoferi. Acum au dosare penale

Doi bărbați au fost prinși la volan, chiar dacă nu aveau voie să conducă autovehicule.

Polițiștii din Voila au oprit în trafic luni, 10 februarie, un bărbat, în vârstă de 63 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Cincu.

Când au verificat în baza de date a Poliției Române documentele personale și ale autovehiculului, ei au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere corespunzător pentru categoria de autovehicul condus la momentul opririi.

Șoferul s-a ales cu dosar penal, potrivit buletinului de presă al IPJ Brașov.

În aceeași zi, tot polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au oprit, pentru control, un bărbat, care conducea un autovehicul între Sâmbăta de Sus și Sâmbăta de Jos.

Monumente funerare
Bikeathon 2020
Copy Center TMF
Salco

La verificarea documentelor a reieșit faptul că șoferul nu deține permis de conducere.

„În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, se arată în buletinul de presă.


Apreciază
Distribuie