O nouă biserică la Avrig

În zona turistică a oraşului Avrig, de-a lungul văii cu acelaşi nume, la Poalele Munţilor Făgăraş, s-a ridicat o bisericuţă de lemn în stil maramureşean. Locaşul de cult, cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sfântul Serafim de Sarov”, a fost sfinţit duminică, 12 iulie, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

În continuă dezvoltare în ultimii ani, Valea Avrigului a atras oameni din toate părţile ţării, care şi-au ridicat case de vacanţă sau chiar locuinţe permanente, încât s-a închegat o comunitate în adevăratul sens al cuvântului.

Preoţii din Avrig şi autorităţile locale s-au gândit să găsească un loc unde să înalţe o biserică încă din 2010, când IPS Mitropolit Laurenţiu a aşezat piatra de temelie pe un teren donat de Ocolul Silvic de la Avrig. Mai târziu, cei direct implicaţi, au realizat că terenul respectiv se afla pe vechea vatră a localităţii Avrig, din care nu lipsea şi un locaş de rugăciune.

curatare tapiterie
Spalatoria GPC
Moveos
Demgy
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Amanet King Onix

La târnosirea lăcaşului de cult au participat credincioşii din zonă şi din oraşul Avrig ,dar şi protopopul de Avrig, părintele Vasile Gafton, protopopul de Mediaş, părintele Ovidiu Găban, preoţi din Avrig şi din împrejurimi. La acest moment istoric pentru Valea Avrigului au luat parte şi autorităţile locale, între care şi primarul Avrigului, Arnold Klingeis.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie