Clarfon
Clarfon - noiembrie
Star FM - TOP Header
Acasă Social O nouă încercare de demolare a podului din Voila
,

O nouă încercare de demolare a podului din Voila

Șantierul de la podul din Voila, ar urma să se redeschidă astăzi, 30 august.  după ce în 29 august Consiliul Județean Brașov a emis ordinul de reluare a lucrărilor, ieri.

Președintele interimar al Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, estimează că lucrările la noul pod vor fi gata peste aproximativ un an, în perioada august – septembrie 2024.

„În aproximativ o lună, podul va fi demolat, apoi se vor reface fundațiile, după care se va trece la celelalte etape. Elementele metalice sunt deja pe amplasament, astfel că se va câștiga timp”, a declarat Șerban Todorică, potrivit Brașov Metropolitan.

El a menționat că în ultima perioadă, după mai multe discuții cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, au fost aduse unele modificări proiectului.

Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Monumente funerare
La doi pasi
Amanet King Onix
Reno Depo
UID Fagaras

„Inițial, era proiectat pentru o masă maximă admisă de 80 de tone, dar pentru a putea fi utilizat pentru transporturile speciale către baza de la Cincu, va fi construit astfel încât să suporte o greutate maximă de 100 de tone”, a explicat Todorică.

Dacă problema podului este în curs de rezolvare, proiectul pentru realizarea unui drum care să ocolească satele Cincșor și Cincu este în faza de „tatonare a terenului”.

„În această perioadă se lucrează la documentațiile tehnice. Se pune problema realizării unui drum care să depășească normativele tehnice specifice unui drum județean. În aceste condiții este luată în calcul posibilitatea ca această investiție să fie preluată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, a afirmat Todorică.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Reno Depo
Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Amanet King Onix
La doi pasi
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.