„Noaptea Muzeelor la Sate” are loc și în Șercaia, la Colecția Muzeală de Etnografie și Istorie Locală

foto: noapteamuzeelor.org

Colecția Muzeală de Etnografie și Istorie Locală a Bisericii „Sf. Nicolae” din Șercaia va putea fi vizitată gratuit în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate, pe 2 septembrie.

Centrul Social-Cultural „Sf. Nicolae”, care adăpostește Colecția Muzeală de Etnografie și Istorie Locală din satul Șercaia, este o instituție care aparține bisericii ortodoxe din localitate, din cadrul Patriarhiei Române.

Centrul social-cultural servește intereselor comunității privind afirmarea, conservarea, transmiterea și conștientizarea valorilor de patrimoniu. Acesta susține, păstrează și promovează valorile culturale și artistice locale și naționale.

Evenimentul special de Noaptea Muzeelor la Sate este organizat de un grup de inițiativă alcătuit din preotul paroh și alți membri ai comunității.

Pe pacursul zilei de 2 septembrie, între orele 17:00 și 00:00, vizitatorii vor putea urmări proiecții de filme și prezentări ale unor bunuri de patrimoniu și vor putea participa la ateliere interactive din sfera meșteșugurilor casnice. De asemenea, vor putea lua parte la o șezătoare cu joc popular și cântece din folclorul local și național.

Va fi organizat și un tur al muzeului pentru toți vizitatorii, însoțit de explicațiile unui muzeograf. Participanții la eveniment vor putea vedea exponate care aparțin în special patrimoniului local, dar și regional, unele cu o vechime de peste 100 de ani. Printre acestea se regăsesc cărți și fotografii vechi, obiecte liturgice, icoane pictate, țesături și port popular reprezentativ pentu localitate, instrumente muzicale, mobilier, piese ale industriei casnice și piese din recuzita primului război mondial.

Agromar
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Sezar Forest - soferi profesionisti

Colecția Muzeală de Etnografie și Istorie Locală a Bisericii „Sf. Nicolae” mai cuprinde exponate din gospodăriile satului tradițional românesc din Șercaia, precum și ale minorității germane care a locuit în această comună.

Dacă vă hotărâți să mergeți, nu ratați expoziția temporară ce reunește lucrările realizate de fete și femei, pe parcursul ultimului an, în cadrul șezătorilor de la muzeu. Veți avea ocazia să vedeți și o expoziție de ouă încondeiate din Șercaia, realizate de artizanele din sat.

Vizitatorii pot achiziționa contra cost suveniruri, albume și broșuri, cărți poștale, precum și produse locale realizate la atelierele și șezătorile de la Centru.

Parteneri ai evenimentului:
Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Muzeul de Etnografie Brașov, părinții copiilor din sat, cadre didactice voluntare, artizani locali.

Bună Ziua Făgăraș este partener media ai evenimentului.


Apreciază
Distribuie