Clarfon
Clarfon 2
Star FM - TOP Header
Acasă Social O nouă sală de sport la „Gene 2”

O nouă sală de sport la „Gene 2”

Elevii școlii gimnaziale „Ovid Densușianu” Făgăraș vor face sport într-o sală nou-nouță de anul viitor.

Lucrările de construcție pentru sala de sport vor începe în curând și ar trebui finalizate în șase luni. Costurile se ridică la peste 500.00 de euro, conform contractului semnat de Primăria Făgăraș cu o firmă din Cluj. Fondurile sunt asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.

Demolarea clădirii în care s-au ținut până acum cursurile de Educație fizică și nu numai, a început deja. Veche de peste 80 de ani și aflată într-o stare avansată de degradare, construcția va fi demolată complet.

Monumente funerare
Benzinariile Recea & Soars
Frizeria verde
Joy Fashion Outlet
MCG Betoane
Firma renovare
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
Florian Shaorma
Apartamente si garsoniere
Reno Depo
Proaspat Alb

Muncitorii lucrează mai mult în weekend, iar în timpul săptămânii, pe durata recreației elevilor lucrările sunt sistate, ne-a declarat directorului unității de învățământ, prof. Iuliana Aldea.

Totuși, pentru siguranța lor, copiii vor fi supravegheați îndeaproape de cadrele didactice în fiecare pauză.

Nu doar învățăceii sunt încântați, ci și profesorii de sport care vor face mișcare împreună cu ei într-o sală modernă.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Frizeria verde
Apartamente si garsoniere
Reno Depo
Amanet King Onix
Benzinariile Recea & Soars
Proaspat Alb
Joy Fashion Outlet
Valencia Trading - magazin cartierul Negoiu
MCG Betoane
Firma renovare
Monumente funerare
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.