Părintele Codrea este înmormântat astăzi

Părintele Corneliu Constantin Codrea, primul preot din oraşul Victoria, a trecut la cele veşnice zilele trecute. De mai mulţi ani părintele Codrea, aşa cum îl cunoaşte tot oraşul, s-a retras la mănăstirea Sâmbăta de Sus, acolo unde îşi trăieşte călugăria băiatul său, părintele Casian.

Slujba de înmormântare este oficiată astăzi, în prezenţa mitropolitului Laurenţiu, a unui sobor de preoţi şi a credincioşilor pe care i-a păstorit aproape 40 de ani.

Slujba este oficiată la Biserica Sfânta Paraschiva din Victoria, o biserică ridicată de părintele Codrea cu multă jertfă, cu preţul vieţii şi a sănătăţii sale.

Date despre viaţa şi activitatea părintelui Codrea am primit de la urmaşul său în parohie, părintele Adrian Magda. Astfel, părintele Corneliu Codrea este cârţişorean de loc, dar s-a născut în 14 aprilie 1937 la Braşov. În anul 1954 a absolvit liceul teoretic „Radu Negru” din Făgăraş, iar în anul 1958 Facultatea de teologie din Sibiu. În 1960 este numit şeful atelierului de obiecte bisericeşti al Patriarhiei Române, iar din 1961 şi până în 1968 a slujit ca şi diacon la catedrala Patriarhală.

Moveos
Agromar
Demgy
Fantanita Craiesei
Monumente funerare

Prima sa parohie a fost în Gheja, judeţul Mureş, iar din 1971 a venit la Victoria, într-un oraş fără biserici.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie