Părintele Dumitru Stăniloae comemorat la Vlădeni

parintele Dumitru Staniloae

Satul Vlădeni comemorează anul acesta 110 de ani de la naştere şi a 20 de ani de la trecerea în veşnicie a celui mai cunoscut localnic atât la nivel naţional, cât şi peste hotare, Părintele Dumitru Stăniloae.

Cu prilejul comemorării Părintelui Stăniloae, Patriarhia Română a organizat un concurs naţional. Lucrările care s-au remarcat la nivel Mitropoliei Ardealului vor fi premiate în Biserica din Vlădeni, mâine, 12 martie.

,,Cu ocazia aniversării a 110 ani de la naşterea Părintelui Dumitru Stăniloae şi a 20 de ani de la trecerea lui în veşnicie, s-a organizat concursul naţional „Dumitru Stăniloae”. S-a desfăşurat faza pe Arhiepiscopie, premierea a fost la Sibiu, făcută chiar de Înalpreasfinţitul nostru Mitropolit Laurenţiu. S-a continuat cu faza pe Mitropolie participând studenţi şi elevi seminarişti din şcolile teologice din episcopiile şi arhiepiscopiile ţinând de Mitropolia Ardealului, şi mâine, la Vlădeni, localitatea de naştere a Părintelui Stăniloae, de fapt în Biserica din Vlădeni, va avea loc premierea celor mai bune lucrări din faza pe Mitropolie,” explică părintele protopop Marcel Dobrea.

Fantanita Craiesei
JTTI
Amanet King Onix
Spalatoria GPC
Proaspat Alb
Firma servicii renovare

Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) s-a născut la Vlădeni, a studiat la marile academii din Cernăuţi şi Sibiu, apoi în Germania, Grecia, Franţa şi Serbia. A fost un prolific scriitor de teologie şi cultură românească, traducător şi ziarist. Părintele Dumitru Stăniloae rămâne celebru şi prin polemica purtată în anii `40 cu Lucian Blaga, rămasă posterităţii în lucrarea „Poziţia Domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie”. Din 1958 şi până în 1963 va face detenţie politică cu acuze obscure de misticism, alături de alte personalităţi şi preoţi ai vremii.

În 1991 va fi numit membru de onoare al Academiei Române, fiind primul preot din România ce va fi primit în marea familie academică din ţara noastră. Alexandru Socaciu


Apreciază
Distribuie