Patrimoniul Țării Făgărașului, conservat de elevii de la „Stanca” și Renascendis

Asociația Renascendis a realizat o carte interactivă în limba engleză, special pentru adolescenți, despre patrimoniul cultural al Țării Făgărașului.

Făgăraș Country GameBook este prima de acest gen dedicată culturii și civilizațiilor unui areal geografic și istoric din România. Conținutul cărții a fost dezvoltat împreună cu elevi ai Colegiului Național „Doamna Stanca” din Făgăraș, care au participat la o serie de întâlniri și vizite la obiective locale de patrimoniu.

Cu această ocazie, tinerii au ajuns și locuri mai puțin cunoscute de ei, cum sunt biserica evanghelică, biserica brâncovenească „Sf. Nicolae”, cea catolică sau biserica reformată și sinagoga.

Cartea se dorește a fi un instrument cu ajutorul căruia istoria, arta și arhitectura să devină, prin intermediul jocului, un mijloc de învățare și stimul al imaginației și creativității pentru elevii de liceu din Țara Făgărașului. Aceasta include subiecte precum: oameni și comunități, arhitectură, artă și modă, meșteșuguri și comerț în secolele XIV – XX, transformări sociale după 1918 și în perioada comunismului – toate circumscrise spațiului geografic și cultural Țara Făgărașului.

Fiecare capitol este însoțit de aplicații ludice (asocieri și identificări de elemente, ghicitori, quizz-uri, propuneri de trasee culturale urbane sau rurale, spații pentru desenat, elemente care se suprapun/ pliază/ desfășoară, etc.), iar informația vizuală este preponderentă.

Monumente funerare
Demgy
Firma servicii renovare
JTTI
Victoria Federal IFN
curatare tapiterie
Agromar

Făgăraș Country GameBook face parte din proiectul educativ history.art.heritage, care  se desfășoară până la sfârșitul acestui an. Aceasta va fi distribuită în liceele din Țara Făgărașului și va putea fi folosită ca material didactic auxiliar în cadrul orelor de limba engleză, precum și în cadrul unor activități de educație nonformală organizate de Asociația Renascendis pentru elevii de liceu.

Țara Făgărașului, în granițele ei convenționale din prezent, mult mai ample decât granițele istorice, este casă a multiple etnii și confesiuni. Români, maghiari, sași, secui și evrei, deopotrivă ortodocși, greco-catolici, catolici, reformați, unitarieni, evanghelici și mozaici, au construit o identitate unică a unui spațiu care a fost, asemenea multor altora din România, supus unor agresiuni și experimente sociale de autoritățile centrale de după 1947.

Miza proiectului este tocmai redescoperirea și reintegrarea de către tineri a identităților istorice ale Țării Făgărașului, iar limba engleză oferă instrumentul potrivit pentru o mai bună dezvoltare și revitalizare a zonei, prin deschidere culturală și turistică.

Proiectul history.art.heritage. Făgăraș Country GameBook este realizat în cadrul Arvato Alternative Language Program, în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului.


Apreciază
Distribuie