Performanţa se obţine prin voinţă! Rezultate peste aşteptări la concursurile de înot

Unul dintre cei mai împătimiți iubitori ai sportului și ai mișcării – aşa poate fi descris profesorul de sport şi antrenorul Aurelian Curticăpean.

De ani de zile încearcă să facă educaţie în favoarea sportului, să explice de ce este importantă mişcarea şi cum se reflectă forma fizică în sănătate omului şi în viaţa de zi cu zi.

Cu rezultate notabile sau fără, cu piedici dar şi cu sprijin din partea celor din jur, profesorul de sport se încăpăţânează să meargă mai departe.

Se încăpăţânează, de asemenea, să demonstreze prin exemplul propriu, că performanţa ţine şi de voinţă, nu numai de dotările materiale.

Chiar dacă în Făgăraş nu există un bazin de înot acoperit (măcar semiolimpic), unde să se poată antrena, Aurelian Curticăpean se antrenează la Braşov şi întoarce cu rezultate excelente de la concursurile la care participă.

Ultima „ispravă” este locul II la Concursul de înot masters „Memorial Mihai Mitrofan“, desfășurat la începutul luni aprilie la bazinul olimpic din Brașov.

95 de sportivi din România și Bulgaria s-au prezentat la concurs, iar rezultatele cu care s-a întors acasă profesorul făgărășean spun multe:

  • Locul II 100 m spate
  • Locul III 200 m mixt
  • Locul I cu ștafeta 4×50 m liber (echipa Tribeach)

Demgy
Florian Shaorma
JTTI
Firma servicii renovare
Moveos
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

Tot în 2017, Curticăpean a mai bifat rezultate foarte bune şi la alte concursuri de înot. Astfel, în februarie, la Cupa Ploiești, a obținut locul II la proba de 50 m fluture și locul III la 100 m bras.

În luna martie, la Cupa internațională Schwing Fridirich de la Câmpina, a ocupat locul III la proba 100 m spate.

Anul acesta am împlinit 5 ani de când particip la întreceri de înot masters. Tot în 2017 am reuşit trei recorduri personale absolute la probele de 50 m fluture, 100 m şi 200 m mixt.

Urmează însă o perioada de pregătire dificilă pentru viitoarele competiţii”, ne-a declarat Aurelian Curticăpean.

Sportivul va participa la Campionatul Naţional de înot masters (Târgoviște, 10-11 iunie) şi la Campionatul Mondial de înot masters (Budapesta, 14-20  august).

În paralele cu pregătirea sa fizică, Aurelian Curticăpean are grijă şi de competiţiile sportive pentru copiii din Făgăraş şi din zonă:

  • crosul „Campion pentru sănătate”, ediţia a IV-a (la sfârşitul lunii mai)
  • „Cupa Făgăraşului la înot”, ediţia a VII-a (la sfârşitul lunii august)

 

(va urma)


Apreciază
Distribuie