Peste 10 zile încep înscrierile la creşa de pe Cerbului

Părinţii care vor să îşi înscrie copiii la singura creşă de stat din municipiu mai au o lună la dispoziţie să pregătească dosarele. Acelaşi lucru sunt obligaţi să-l facă şi părinţii ai căror copii au frecventat creşa în ultimul an, pentru că reînscrierea micuţilor nu se face din oficiu. Sunt 30 de locuri la creşa ,,Mămăruţa” de pe strada Cerbului. cresa

În fiecare an concurenţa pentru un loc acolo este acerbă. De pildă, anul trecut au fost depuse de două ori mai multe cereri faţă de câte locuri există.

,,Anul acesta cererile pentru înscrierea copiilor la creşa ,,Mămăruţa” se depun pe parcursul lunii mai. Acestea vor fi analizate până la jumătate lunii iunie, urmând ca apoi să se comunice lista cu copiii admişi. Numărul de locuri a rămas neschimbat, anume 30 de locuri la fel ca în anii trecuţi”, spune  Camelia Şipoş de la SPAS Făgăraş, cea care se ocupă de înscrierile pentru creşă.

Copilul trebuie să aibă domiciliul în Făgăraş şi părinţii să aibă amândoi un loc de muncă, dacă doresc ca odrasla lor să aibă şanse mari să fie primită la creşă. Şansele cresc dacă mai sunt îndeplinite şi alte condiţii, cum ar fi: părinţii să mai aibă în îngrijire un alt copil sub un an, copiii să fie gemeni, în familie să existe mai mulţi copii minori sau să fie familii cu părinte unic.

Agromar
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
curatare tapiterie
Demgy
JTTI

Nu ca şi criteriu de departajare, ci ca şi obligativitate figurează aceea ca micuţul să nu depăşească vârsta de 2 ani în momentul depunerii dosarului de înscriere.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie