Peste 85.000 de copii din județ au început școala cu prezență fizică

Unitățile școlare preuniversitare brașovene și-au deschis porțile luni, 13 septembrie, pentru a-i întâmpina pe elevi. Aproape 50% din personalul încadrat în unitățile școlare este imunizat COVID-19.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), în anul școlar 2021-2022 vor funcționa în județul Brașov:

  • 215 grădinițe
  • 40 de școli primare
  • 101 școli gimnaziale
  • 43 de colegii, licee și școli profesionale
  • 4 școli postliceale
  • 1 centru județean de excelență
  • 5 centre de educație incluzivă
  • 15 cluburi ale elevilor și cluburi sportive școlare

405 dintre acestea sunt finanțate integral de la bugetul de stat și 19 sunt private.

Din cele 609 de corpuri de clădire în care funcționează unitățile școlare de stat, în 84 au fost efectuate, în această vară, lucrări de reabilitare, consolidare sau reparații curente; în celelalte au fost realizate lucrări de întreținere și igienizare.

Peste 98% dintre clădirile în care se desfășoară activitățile cu copiii și elevii dețin autorizații sanitare de funcționare, pentru celelalte urmând a fi obținute în următoarea perioadă.

Agromar
curatare tapiterie
Monumente funerare
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Sezar Forest - soferi profesionisti
Proaspat Alb
Brutaria Dragus

Echipe mixte formate din reprezentanți ai Prefecturii, Inspectoratului Școlar Județean, ISU și DSP s-au deplasat în perioada ultimelor două săptămâni în unitățile școlare din județul Brașov pentru verificarea stadiului pregătirii acestora în vederea deschiderii noului an școlar.

Au fost constatate deficiențe minore la câteva dintre acestea, deficiențe care au fost sau urmează a fi îndreptate, potrivit IȘJ Brașov.

În ceea ce privește resursa umană, în învățământul preuniversitar brașovean sunt încadrate la acest moment: 5.742 de cadre didactice de predare și 2.200 de cadre didactice auxiliare și personal nedidactic. 99,4% dintre catedrele și posturile didactice sunt acoperite cu personal didactic de predare diferența până la 100% urmând a fi rezolvată în această săptămână.

La data începerii cursurilor, 48,4% din totalul personalului încadrat în unitățile școlare este imunizat COVID-19, procentul cadrelor didactice de predare fiind mai mare.


Apreciază
Distribuie