Polițiștii au vizitat elevii din trei școli din Făgăraș

foto: arhivă

Polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Analiza și Prevenirea Criminalității Brașov și Poliția Municipiului Făgăraș, împreună cu un reprezentant al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov, au desfășurat activități informativ-preventive la nivelul a trei unități de învățământ din municipiul Făgăraș, joi.

Polițiștii brașoveni le-au vorbit elevilor de la Școala Gimnaziala Ovid Densusianu, Colegiul Național Doamna Stanca și Colegiul Național Aurel Vijoli despre evitarea situațiilor de risc, a comportamentelor neadecvate sau violente, de tip bullying în mediul școlar, prevenirea consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive.

Totodată, celor 248 de elevi și 14 cadre didactice le-au fost prezentate noțiunile de răspundere penală, bullying, cyberbullying, modalitățile de reacție în cazul în care întâmpină comportamente ce au făcut obiectul prezentărilor, fiindu-le, de asemenea, explicat înțelesul termenilor contravenție, infracțiune, implicațiile sociale și penale ale comportamentelor neadecvate sau necolegiale.

JTTI
Victoria Federal IFN
Demgy
Moveos
curatare tapiterie
Spalatoria GPC
Monumente funerare

Polițiștii le-au prezentat elevilor cazuri concrete cu care se pot identifica, atât în calitate de victimă, cât și în calitate de agresor ai unor acte de violență fizică, verbală sau psihică și au fost încurajați să participe activ la discuții.

„Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui mediu optim în cadrul unităților de învățământ, precum și pentru conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile la care se expun dacă nu sunt respectate normele legale în vigoare”, transmite IPJ Brașov.


Apreciază
Distribuie