Primăria Făgăraș anunță că nu poate face plăți, după ce Consiliul Local a respins rectificarea de buget

Primăria Făgăraș anunță că nu poate face plăți, după ce Consiliului Local a respins rectificarea de buget, joi seara. O nouă ședință extraordinară va fi convocată de îndată, luni 28 noiembrie 2022, cu prezență fizică la Casa de Cultură, iar pe ordinea de zi se va afla, din nou, rectificarea bugetului.

Instituția arată într-o informare online că:

„Rectificarea propusă a fost una pozitivă, cu venituri încasate în plus față de prevederile inițiale de 2.170.000 lei la bugetul local și de 460.000 lei la serviciul de termie.

În lipsa bugetării acestor venituri nu se pot angaja sume în luna decembrie pentru plata următoarelor categorii de cheltuieli:

– plata salariilor și a contribuțiilor sociale pentru angajații primăriei și a serviciilor subordonate;

– plata indemnizațiilor consilierilor locali;

– plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap;

Firma servicii renovare
Spalatoria GPC
Agromar
Demgy
Proaspat Alb
JTTI
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN

– plata sportivilor de la Clubul Sportiv Municipal;

– plata cheltuielilor utilităților publice, cu bunuri și servicii absolut necesare pentru buna desfășurare a activității administrație publice;

– plăți pentru finalizarea unor proiecte de investiții (părculețul din zona centrală, modernizarea sistemului de iluminat public și grădinița de pe strada Negoiu );

– plăți pentru prestațiile efectuate de operatorul de salubritate cu perturbarea gravă a activității în pragul sezonului rece.

În cazul serviciului de termie lipsa bugetării veniturilor încasate în plus, duce la imposibilitatea achitării facturii de gaze naturale, existând riscul întreruperii furnizării acestora.”


Apreciază
Distribuie