Printre resturi și rosturi

Produsele realizate în cadrul proiectului „Resturi și rosturi. Pe urmele sașilor între Cârța și Cincșor” va avea loc duminică, 12 noiembrie. 

Evenimentul are loc la biserica evanghelică fortificată din Cincșor, de la ora 15:30. Totodată, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie cu același nume, organizat de Asociația Renascendis.

Pe parcursul acestui an, Asociația Renascendis a cecrcetat, documentat și inventariat toate bunurile culturale mobile și componentele artistice deținute de parohiile evanghelice din Cârța, Bruiu, Gherdeal, Șomartin (jud. Sibiu), Cincu, Toarcla și Cincșor (jud. Brașov) – toate subordonate Parohiei Evanghelice C.A. Cârța, partener în proiect.

Fișele detaliate ale tuturor acestor obiecte, însoțite de fotografii, vor fi publicate online pe portalul www.resturisirosturi.ro. Astfel, o serie de mici comori de obicei ignorate sau chiar ascunse privirilor celor care vizitează monumentele, devine accesibilă atât specialiștilor, cât și publicului larg.

Cercetările efectuate aduc multe informații de specialitate noi, reușind să identifice și obiecte de mare valoare, în bună parte inedite, precum două steaguri pictate de secol XVIII de la Cârța, un heftel de secol XVII de la Bruiu, cana frăției datată 1766 de la Cincșor, steagul de frăției din 1874 de la Gherdeal (care prezintă portretul pictat al donatorilor, realizat după o fotografie de epocă), o colecție de textile istorice (cca. 1830-1870) de la Șomartin, un mic pupitru cu sertar de secol XVIII, pictat și sculptat, de la Șomartin.

Florian Shaorma - Pasti
curatare tapiterie
Agromar
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Primaria Soars - Pasti 2024

Portalul contribuie totodată și la promovarea turistică a celor șapte biserici fortificate incluse în proiect, incluzând informații despre ele, hărți cu trasee între locații și posibilitatea de a programa online vizitele.

Expoziția vernisată cu această ocazie cuprinde o selecție de 25 de fotografii realizate în timpul cercetărilor pe teren, care surprind o serie de detalii din interioarele și exterioarele bisericilor.

Tot în cadrul proiectului a fost realizată și o hartă turistică a zonei cercetate, disponibilă în limbile română, engleză și germană, și o carte de colorat pentru copii.


Apreciază
Distribuie