Purolite, investiție uriașă la Victoria pentru protejarea mediului

Purolite va investi anul acesta 12 milioane de dolari în fabrica din orașul Victoria, singura pe care o deține în România.

Producătorul de rășini schimbătoare de ioni își va construi propria stație de epurare, cu tehnologie de ultimă generație. Mirosurile pestilențiale degajate de procesele de producție ar urma să dispară din oraș și din apropierea lui.

„Compania a hotărât să investească aproximativ 12.000.000 de dolari pentru a construi stația proprie cu tehnologia cea mai modernă, care să dăinuiască 20-25 de ani. Aceasta va asigura calitatea aerului și sperăm că nu va mai degaja nici un fel de miros care să se resimtă în oraș. Suntem parte din Uniunea Europeană și este responsabilitatea noastră să urmăm și să aplicăm legile în vigoare.

Firma-mamă are încredere deplină în compania din România, de aceea patronii au hotărât extinderea fabricii de aici. În timpul acestei dezvoltări suntem dedicați complet să implementăm tehnologii noi care vor avea impact negativ mic sau chiar inexistent asupra mediului înconjurător și a cetățenilor”, spune managerul general Purolite România, Arvind Verulkar.

JTTI
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

Purolite este o companie americană înfiinţată în 1981, cu sediul central în Philadelphia, și are fabrici în SUA, România şi China. Cea din orașul Victoria funcționează din 1995 și are în prezent 275 de angajați.

Purolite este producător şi distribuitor de produse primare care sunt utilizate pe scară largă în purificarea apei, în producţia farmaceutică, în industria chimică, energetică sau alimentară, dar şi în generarea de energie nucleară.


Apreciază
Distribuie