Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Social • Recea, satul cu ghinion pentru doi tineri
,

Recea, satul cu ghinion pentru doi tineri

Un bărbat și o femeie, amândoi în vârstă de 25 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru că au ignorat legea.

Fiecare a fost oprit în trafic, pentru control, în satul Recea, în prima parte a zilei de marți, 22 octombrie, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Brașov.

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila l-au verificat întâi pe tânărul care conducea un autoturism pe DJ 104 și au constatat că nu deține permis de conducere, așa că l-au ‘răsplătit’ corespunzător cu un dosar penal.

Reno Depo
Monumente funerare
Florian Shaorma
Demgy
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
La doi pași
Vibe
Dabo
Mobila SH

La scurt timp, polițiștii au depistat în trafic și o tânără care conducea, tot în Recea, un moped neînregistrat. Când au verificat documentele, oamenii legii au stabilit faptul că tânără nu posedă permis de conducere, iar mopedul se află în posesia sa fără consimțământul proprietarului.

Cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „furt în scop de folosință”.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Demgy
Victoria Federal IFN
La doi pași
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Monumente funerare
Dabo
Mobila SH
Vibe
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.