Referendumul ar putea fi blocat. Sibiul a dat startul

foto: rte.ie

Referendumul pentru redefinirea familiei, din 6 – 7 octombrie, inițiat de Coaliția pentru Familie, ar putea fi blocat.

Sute de președinți ai secțiilor de votare din întreaga țară se retrag, invocând diferite motive.

Primul județ în care s-a semnalat fenomenul nemaintâlnit este Sibiu. Aproape jumătate din cele 373 de persoane desemnate s-au retras de pe lista întocmită de Biroul Electoral Județean.

Situații similare se înregistrează acum în alte cinci județe din țară. În Olt, 52 dintre președinții de secții de votare au anunțat că nu pot participa la referendum din motive medicale sau pentru că nu s-ar afla în localitate, potrivit Europa FM.

Firma servicii renovare
Second hand & outlet
Moveos
Demgy
JTTI
Monumente funerare

De asemenea, în județul Neamț s-au retras 50 de președinți ai secțiilor de votare, iar la Arad peste 100 de președinți au cerut înlocuirea lor. În Timiș, peste 150 de președinți de secții de votare au anunțat că nu vor să participe în weekend la referendum, și 120 în Bihor. Iar numărul celor care sună să-și anunțe absența crește, potrivit aceleiași surse. În județul Brașov nu au fost semnalate astfel de probleme până acum.

Dacă nu vor fi găsiți înlocuitori, se va ajunge la un blocaj. Pentru munca depusă în cele patru zile de implicare în organizarea referendumului susținut de BOR, PSD și unii membri PNL, un președinte de secție primește aproximativ 1.000 de lei, impozabili.

Aproximativ 100 de milioane de lei, adică circa 21,5 de milioane de euro, se vor cheltui de la bugetul de stat pentru ca referendumul să aibă loc, potrivit surselor guvernamentale citate de mediafax.ro. Chiar dublu, potrivit ministrului Finanțelor. Eugen Teodorovici declara în luna august că suma se ridică la 200 de milioane de lei.


Apreciază
Distribuie