Reparaţii capitale în interiorul Casei de Cultură

În toamna aceasta este programată modernizarea pe interior a Casei de Cultură. În interiorul instituţiei ar trebui refăcut tavanul şi parchetul, ar trebui înlocuite tapiseriile şi lambriurile de pe pereţi şi ar trebui înlocuite scaunele. Conducerea Casei de Cultură nu se poate apuca însă de treabă până nu are loc o rectificare a bugetului local, pentru că sumele iniţiale alocate lucrărilor de la Casa de Cultură depăşesc cu mult necesarul acestora.

„Singurii bani cu destinaţie clară sunt la ora aceasta cei pentru o parte din scaune, respectiv 1,5 miliarde lei vechi, cu care se pot cumpăra jumătate din scaunele Casei de Cultură, adică 200. Alte 200 de scaune vor fi achiziţionate la anul”, explică directorul Mihai Giuriţan.

Lucrările din interiorul instituţiei sunt costisitoare şi complicate. Sunt complicate, de pildă, deoarece pentru refacerea tavanului, schela trebuie montată în pantă, pentru că sala e în pantă. Sunt costisitoare, de exemplu, pentru că un singur metru pătrat de tapiserie de perete nu costă mai puţin de 30 de euro.

JTTI
Agromar
Florian Shaorma - Pasti
Primaria Soars - Pasti 2024
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN

La Casa de Cultură nu s-au făcut reparaţii capitale de 50 de ani, de când a fost înfiinţată. Tot de atunci nu s-a schimbat nici măcar un scaun. În sala mare au fost pe vremuri 500 de scaune, dar pentru că acum există nişte norme care preved că între cotierele a două scaune alăturate să fie lăsat un spaţiu de 57 cm, iar între rânduri să existe un spaţiu mai mare decât cel actual, Casa nu va mai avea decât 400 de scaune, după modernizare. În primă instanţă vor fi înlocuite doar jumătate dintre ele, în limita fondurilor alocate.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie