Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Țara Făgărașului Romsilva, bătută în instanţă de comuna Cârţişoara

Romsilva, bătută în instanţă de comuna Cârţişoara

După doi ani de procese, Romsilva pierde în faţa Primăriei Cârţişoara 1.000 de hectare de pădure şi drumul de la Barajul Bâlea. Cele două litigii au început cu doi ani în urmă şi s-au terminat în această vară.

În instanţă s-au disputat un drum de 2 kilometri lungime şi o suprafaţă generoasă de pădure situată în Valea Bâlii. Primarul de la Cârţişoara, Dorin Magda, spune că litigiile s-au terminat recent şi în cauze au fost pronunţate soluţii definitive.

,,Unul dintre procese viza un drum pe care noi l-am intabulat pe Primărie acum vreo trei ani. La un an de la intabulare, Romsilva ne dă în judecată, contestând faptul că drumul ar aparţine Primăriei. Este cunoscut de localnici sub denumirea de Drumul de la Barajul Bâlea. Este un tronson pietruit, lung de 2 aproximativ kilometri. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, iar drumul rămâne al administraţiei locale de la Cârţişoara”, explică edilul.DSCN7628

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Reno Depo
Dabo
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Vibe
Mobila SH

Al doilea proces a avut o miză şi mai mare: circa 1.000 de hectare de pădure aflate pe Valea Bâlii. ,,Noi am reconstituit Cartea Funciară a comunei şi am prins şi aceste 1.000 de hectare. Romsilva a contestat în instanţă faptul că ar fi ale Primăriei, astfel că şi în acest caz am avut parte de doi ani de litigiu. După exercitarea tuturor căilor de atac, ÎCCJ a dat din nou dreptate Primăriei Cârţişoara. Aceste hectare au fost folosite până acum de Romsilva. Chiar şi în prezent se află tot în folosinţa Regiei, dar în viitorul apropiat punerea în posesie se va face pe Primărie. Pădurea va fi dată apoi în administrarea Ocolului Silvic Izvorul Florii Avrig”, precizează Dorin Magda.

(Cristina Cornilă)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Mobila SH
Monumente funerare
Vibe
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.