S-a schimbat schimbarea!
Veste bună pentru făgărăşencele care vor să devină asistente medicale. Deşi în vară, Şcoala postliceală „Ecaterina Teodoriu” anunţa că anul acesta sare peste o generaţie şi nu se vor face înscrieri pentru anul I de postliceală, pentru că şcoala trebuia să-şi reobţină avizul de funcţionare, iată că situaţia s-a îndreptat.
Dintr-o eroare, cei de la Ministerul Educaţiei au crezut că şcoala este în lichidare, dar greşeala s-a îndreptat, există aviz, aşa că înscrierile sunt în toi. Înscrierile au loc de luni până joi pe strada Doamna Stanca, în clădirea fostei poliţii, între orele 9.00 şi 13.00.
Se va forma o clasă pentru anul I doar dacă există minim 30 de cursanţi. Nu există limită de vârstă pentru depunerea dosarelor. Taxa de şcolarizare pe an este de 600 de euro, achitabilă în 3 rate.
La rândul ei, şcoala plăteşte 500 lei chirie lunară către Primărie pentru spaţiile de la Şcoala 7 pe care le foloseşte pentru cursuri, plăteşte utilităţi către Şcoala 7 şi plăteşte şi spitalului pentru practica fetelor acolo.
(Cristina Cornilă)