Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon 2
Acasă Cultură S-a tras linie

S-a tras linie

Joi, 21 martie, la Biblioteca Municipală din Făgăraş a avut loc finalizarea programului prin care Clubul Handmade BMF a fost finanţat cu peste 5.000 lei, graţie unui proiect întocmit de instituţie şi finanţat în cadrul programului Biblionet. Banii au fost utilizaţi atât pentru promovarea clubului Handmade BMF din care fac parte mai multe femei din Ţara Făgăraşului, cât şi pentru achiziţionarea unor echipamente electronice şi IT necesare bibliotecii.

Proiectul a fost implementat pe parcursul a patru luni. În ultima zi, creatorii de artă manuală şi-au prezentat obiectele şi au vorbit celor prezenţi despre importanţa şi frumuseţea lor. De fapt, ideea de bază a acestui proiect a fost aceea de a promova creatorii de artă handmade din Ţara Făgăraşului, de a conserva şi reevalua patrimoniul etnografic din zona noastră şi de a promova genul artistic decorativ cu diversificare stilistică.

Tot pe parcursul acestor patru luni, prin protocolul de colaborare încheiat cu instituţiile de învăţământ făgărăşene, Bibioteca Municipală a organizat o expoziţie itinerantă şi mai multe seminarii pentru creşterea gradului de educaţie estetică. Elevii care au participat la seminarii au primit atestat de participare şi spun că vor începe şi ei să creeze obiecte unicat cu valoare estetică. Alexandru Socaciu

Castle Folk Festival
Reno Depo
Monumente funerare
Florian Shaorma
Stefion Trans
Senchea - oferta educationala 2025-2026
Amanet King Onix
Firma renovare
Infinity GSM
Frizeria verde
MCG Betoane
Apartamente si garsoniere
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Benzinariile Recea & Soars
Folii auto

 

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Infinity GSM
Senchea - oferta educationala 2025-2026
Proaspat Alb
Florian Shaorma
Reno Depo
Monumente funerare
Castle Folk Festival
Folii auto
Stefion Trans
MCG Betoane
Frizeria verde
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Firma renovare
Benzinariile Recea & Soars
Apartamente si garsoniere

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.