Star FM - TOP Header
Clarfon
Clarfon - noiembrie
Acasă Social „Salvator din pasiune”, program de voluntariat în cadrul ISU Brașov
,

„Salvator din pasiune”, program de voluntariat în cadrul ISU Brașov

Tot mai multe persoane sunt atrase de activitatea de voluntariat și vor să participe alături de salvatorii profesioniști la misiunile pentru salvarea vieții oamenilor.

Cei interesați să ajute pot face parte din echipa salvatorilor în cadrul programului de voluntariat al ISU Brașov intitulat „Salvator din pasiune”.

Condiții pentru înscriere:

Florian Shaorma
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
UID Fagaras
Reno Depo
La doi pasi
Amanet King Onix
  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situații de urgență

În cadrul activităţii de recrutare şi înscriere, candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente:

  • cerere de înscriere
  • certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani)
  • copie după actul de identitate
  • aviz psihologic (nu adeverință) care va conține, din partea psihologului clinician, un profil psihologic cu recomandări la finalul evaluării sau din partea psihologului cu competență în apărare, ordine publică și siguranță națională cu precizarea apt sau inapt pentru activitățile în cadrul unui serviciu de urgență
  • act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună
  • adeverinţă medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două din următoarele criterii “nu se află în evidență cu boli cronice”, „apt pentru efort fizic de nivel mediu” și „clinic sănătos”
  • acordul scris al părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani

Doritorii pot depune dosarul la sediul ISU Brașov, str. Mihai Viteazul nr. 11, până pe 30 iunie.

Numărul de locuri în cadrul programului de voluntariat este limitat, a declarat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al instituției.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Florian Shaorma
Amanet King Onix
La doi pasi
UID Fagaras
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.