Șantier organizat la Cetatea Făgăraș, lucrări neîncepute din lipsa unui aviz

Începerea lucrărilor pentru reabilitarea Cetății Făgăraș întârzie din cauza lipsei unui aviz de la București.

Deși organizarea de șantier este finalizată și muncitorii s-au apucat deja de măsurători, nu pot fi demarate lucrările la monumentul istoric până în septembrie. Ar fi trebuit începute luna aceasta, însă ar mai fi nevoie de o aprobare de la Ministerul Culturii, susține primarul.

„În momentul de față am terminat licitația și am desemnat câștigătorul pachetului de proiectare plus execuție. Am avut foarte multe întâlniri cu proiectantul, constructorul și dirigintele de șantier. S-a definitivat proiectul, dar are nevoie de un alt aviz la proiectare, la Ministerul Culturii, la comisia de specialitate de acolo. În luna august foarte mulți membri au fost plecați în concediu, iar comisia se va ține în luna septembrie și vom prezenta proiectul, pentru a primi avizul”, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu.

Lucrările vor demara imediat după primirea aprobării, dacă nu vor fi necesare modificări. Contractul are o valoare de aproximativ 5 milioane de euro și este finanțat cu fonduri europene nerambursabile.

Copy Center TMF
Salco

Proiectul pentru reabilitarea monumentului istoric prevede construirea a două poduri mobile, amenajarea fostului şanţ de apărare și amenajarea unor ateliere meşteşugăreşti permanente.

Cetatea are o istorie de peste 600 de ani și a fost preferata Doamnei Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, care a ţinut aici celebrele baluri medievale. A fost, însă, şi o temută închisoare comunistă.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie