„Şarpele traficului”

Șarpele, așa cum îl percepem noi, oamenii, este o reptilă apodă și târâtoare. Felul său de deplasare a stat însă la baza unei vaste campanii europene, numită „Șarpele Traficului”, care s-a desfăşurat în țări precum: Austria, Belgia, Grecia, Ungaria, Italia, Regatul Unit, Slovenia, dar şi România.

Scopul programului a fost stimularea elevilor și a părinților de a parcurge drumul până la școală într-un mod mai sănătos și mai distractiv, adică pe jos, cu bicicleta sau pe role.

Colegiul Național „Doamna Stanca” a luat parte la campania al cărui motto a fost „Sănătos mergând pe jos”.

Timp de două săptămâni, în școală s-a implementat și explicat în detaliu acest joc. Elevii din toate clasele au participat încântaţi. Mulți dintre ei au renunţat la obiceiul de a circula cu mașina şi au venit la şcoală pe jos, iar cei mai mici au fost însoțiți de părinți.

De asemenea, a fost realizat un desen uriaș al șarpelui, unde elevii au atașat zilnic buline colorate, în funcție de mijlocul de transport folosit. Bulinele albastre dominante au reprezentat elevii care au parcurs drumul până la școală pe jos.

curatare tapiterie
Primaria Soars - Pasti 2024
Victoria Federal IFN
Agromar
Isoplus Special - Pasti

Cu un efort minim, dar cu maxim de entuziasm, elevii au reuşit astfel să scadă puţin nivelul de poluare a mediului înconjurător, măcar şi numai pentru două săptămâni.

Finalul campaniei a fost unul de excepție. Elevii au creat un cântec dedicat mersului pe jos, pentru a-și arăta interesul și recunoștința față de acest proiect.

Chiar dacă jocul s-a încheiat, participanţii au decis să fie atenţi în continuare cu mediul înconjurător. Ei îşi doresc să fie atât un model de comportament cât şi un exemplu de urmat pentru protejarea naturii.                                                                                                                                                                   Edith Orban clasa a X-a C                                                                                                                                                             Colegiul Naţional D-na Stanca


Apreciază
Distribuie