Schimbarea la Faţă a Domnului

Schimbarea la FataCreştinii sărbătoresc astăzi, 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului. Având 33 de ani şi fiind în al treilea şi ultimul an al propovăduirii, Mântuitorul Hristos s-a dus în Cezareea şi a început să spună ucenicilor Săi că va merge în Ierusalim să pătimească şi să fie ucis. Văzându-i pe ucenicii Săi mâhniți, a făgăduit unora că, după puţine zile, are să le arate slava Sa. După şase zile, Domnul a plecat în hotarele Galileei şi a mers la Muntele Taborului, urmat de ucenici şi mult popor.

Hristos obişnuia să se roage singur, aşa că a lăsat sub munte poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi s-a suit în munte să se roage.

Acolo, depărtându-se puţin de cei trei ucenici, a început să se roage. Ucenicii, fiind obosiţi, au adormit. Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se întâmple în Ierusalim. Deșteptându-se, apostolii au văzut slava lui Hristos, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi pe Moise şi Ilie care vorbeau cu Hristos. Cu teamă în suflet, Petru a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie. În acel moment, un nor luminos a umbrit pe apostoli şi a cuprins vârful muntelui. Atunci apostolii s-au temut mai mult, căci, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, şi s-a auzit glas din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!

Apostolii au căzut cu feţele la pământ. Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenici şi le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Ucenicii, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus Hristos singur.

Pogorându-se din munte, Hristos le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, până ce, după primirea patimilor şi a morţii, va învia a treia zi din mormânt.

Obiceiuri şi tradiţii

Schimbarea la Faţă a Domnului este numită popular Pobrejenie sau Obrejenie. Bătrânii cred că probajele sunt nişte sfinte lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a face dreptate între oameni.

Primaria Soars - Pasti 2024
Demgy
JTTI
Moveos
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Royall Security

Schimbarea la Faţă a Domnului a fost asimilată sărbătorii ce marchează despărţirea de vară, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp. Îngălbenesc frunzele, se răcesc apele, pleacă păsările migratoare, târâtoarele şi insectele se pregătesc să intre în pământ pentru a se adăposti peste iarnă.

În această zi nu se lucrează şi se face pomană la biserică cu poame din noua recoltă. Tot acum se adună plante de leac.

În popor se spune că, începând cu această zi, cerbii spurcă de acum apele urinându-se în ele şi, de aceea, nimănui nu-i mai este îngăduit să se scalde. Berzele se îndreaptă spre ţările calde, purtând rândunelele în spate. Iarba nu mai creşte începând cu această zi de început al toamnei.

Cine are dureri de cap la Schimbarea la faţă, va avea tot anul dureri.

Astăzi se dezleagă mâncarea poamei sau a strugurilor, care sunt duşi la biserică pentru a fi sfinţiţi. Boabele de struguri desprinse de pe ciorchini şi sfinţite se numesc „colivă de struguri”.


Apreciază
Distribuie