Program Turnirul Cetăţilor

Turnirul Cetăţilor poposeşte sâmbătă şi duminică la Făgăraş. În 10 şi în 11 august, oraşul nostru va fi animat de cavaleri şi domniţe, spectacole medievale şi cu cai, parade şi piese de teatru. Toate se mută de la Bran, acolo unde în 3-4 august a avut loc prima parte a Turnirului din acest an. De la Făgăraş, cavalerii îşi vor muta sediul de campanie la Braşov, unde este programată ultima parte a evenimentului, în zilele de 24-25 august.

Făgărăşenilor li s-a pregătit un program încărcat în cele două zile de Turnir. Acesta debutează sâmbătă, de la ora 15.00, cu o paradă medievală menită să transpună urbea noastră în vremea în care mantia de cavaler şi rochiile doamnelor de la curte erau veşminte la tot pasul. Evident, manifestarea se va desfășura lângă zidurile Cetății Făgărașului și va precede un alt eveniment amplu, ce se va desfășura o săptămână mai târziu (Zilele Cetății).

Mai jos puteţi vedea întregul program al evenimentului de la Făgăraş, derulat prin intermediul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, din județul Brașov

Brutaria Dragus
Monumente funerare
JTTI
Victoria Federal IFN

Sâmbătă, 10 august
15.00 – 16.00 Parada
15.00 – 20.00 Grădinița medievală
15.00 – 16.00 Muzică medievală
16.00 – 17.00 Concert muzică medievală
17.00 – 18.00 Reenactment medieval
18.00 – 19.30 Spectacol cu cai
19.30 – 20.30 Reenactment medieval
20.30 – 21.30 Concert muzică medievală
21.30 – 22.30 Concert muzică medievală
22.30 – 23.00 Spectacol cu foc

Duminică, 11 august
12.00 – 13.00 Parada
12.00 – 20.00 Grădinița medievală
12.00 – 13.00 Muzica medievală
13.00 – 14.00 Teatru pentru copii
14.00 – 15.00 Muzică medievală
15.00 – 16.00 Reenactment medieval
16.00 – 16.30 Muzica medievală
16.30 – 18.00 Spectacol cu cai
18.00 – 19.00 Concert muzică medievală
19.00 – 20.00 Reenactment medieval
20.00 – 21.00 Concert muzică medievală
21.00 – 22.00 Concert muzică medievală
22.00 – 23.00 Muzică live


Apreciază
Distribuie