Se depun dosarele pentru subvenţia la încălzire

A început depunerea dosarelor pentru primirea ajutorului la încălzire. Cererile şi decalaraţiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutoarelor la încălzire se depun începând cu data de luni, 21 octombrie, la sediul Serviciului de Asistenţă Socială, în fiecare zi de luni până joi, între orele 8-00 – 15.00, iar vinerea între orele 8.00 – 13.00.

Dosarele beneficiarilor trebuie să conţină, ca în fiecare an, o declaraţie dată pe răspundere proprie cu veniturile familiei. Aceasta se poate ridica de la Asistenţă Socială, de la Primărie şi de la Ecoterm.

73 de oameni au minţit anul trecut

În sezonul rece anterior la Făgăraş s-au depus în jur de 2.100 de dosare. 60% dintre acestea au fost controlate, iar verificările s-au făcut şi retroactiv, până de curând. Peste 70 de făgărăşeni au fost prinşi cu declaraţii false.

„Am găsit 8 titulari decedaţi şi a trebuit să recuperăm banii de la aparţinătorii lor. Au mai fost 10 persoane care, s-a dovedit, aveau depozite în bănci mai mari de 3.000 lei. La alţi 15 beneficiari le-au crescut între timp veniturile, respectiv pensile sau salariile, dar ei nu au venit să le mai declare. Chiar la începutul sezonului au mai fost vreo 40 de dosare, în care am găsit autoturisme mai mari de 1.600 cmc sau câte două imobile în proprietate”, explică Mihai Ionescu, consilier în cadrul Serviciului de Asistenţă Socială.

Nu mai contează capacitatea maşinii, ci vechimea

Monumente funerare
Benzinaria Recea - Pasti 2024
Demgy
Moveos
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb
Isoplus Special - Pasti
Florian Shaorma - Pasti

În acest sezon s-au făcut câteva schimbări în ce priveşte unele bunuri mobile şi imobile deţinute în proprietate.

Dacă în 2012 conta capacitatea cilindrică a maşinii, care nu trebuia să fie mai mare de 1.600 cmc, anul acesta vechimea ei e importantă. Cine deţine o maşină sau o motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani îşi poate lua adio de la subvenţie. Sau, dacă nu e mai veche, trebuie să existe în aceeaşi familie cel puţin două autoturisme, indiferent de vechimea lor. Şi în acest caz subvenţia devine prohibită.

De asemenea, o altă noutate face referire la suprafeţele de teren, animalele sau păsările, a căror valoare netă de producţie depăşeşte 1.000 de euro pentru persoana singură, respectiv 2.500 de euro pentru familie. Cei care le deţin au interzis la ajutorul de la stat oferit pentru încălzirea locuinţei.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie