Se dizolvă Sindicatul angajaţilor din Primărie

Sindicatul angajaţilor din Primăria Făgăraş este la un pas de dizolvare. Cauza se află pe rolul Judecătoriei Făgăraş, instanţă îndreptăţită să pronunţe dizolvarea unei persoane juridice la cererea reprezentanţilor acesteia.

Dosarul a fost înregistrat la data de 12 martie şi se judecă de către completul C4. În 19 martie, când a fost prima înfăţişare în cauză, instanţa a acordat un termen până la data de 2 aprilie pentru a se depune dovezi cu privire la numărul membrilor de sindicat la data dizolvării.

Dosarul în care se cere dizolvarea Sindicatului salariaţilor din Primăria Făgăraş are numărul de înregistrare 1217/226/2015.

Cei din urmă impart banii

În ultima perioadă de timp Sindicatul a mai avut doar 21 de membri. Ultimul preşedinte al Sindicatului a fost Adrian Muntean de la Biroul Economic-Financiar. El i-a succedat Constanţei Furdui şi apoi lui Laurenţiu Pop.

,,Sindicaliştii au început să se retragă treptat de prin anul 2012. Deja în 2013 mai figurau 21 de oameni. Aceştia au votat la ultima Adunare Generală din 2015 dizolvarea sindicatului şi împărţirea unei sume de circa 20.000 de lei, aflată într-un cont bancar la BRD şi strânsă de-a lungul timpului din cotizaţii. Cotizaţia lunară era de 7 lei. Alte bunuri care să fie împărţite nu mai sunt în patrimoniul persoanei juridice”, explică fostul preşedinte.

Victoria Federal IFN
Agromar
Isoplus Special - Pasti
Brutaria Dragus
Demgy

Mulţi dintre foştii sindicalişti s-au îndreptat înspre sindicatul bugetarilor Sed Lex Braşov, care la rândul său face parte din Alianţa Naţională a Sindicatelor bugetarilor.

Fostul preşedintele al sindicatului de la Făgăraş, însă, a preferat să nu se înscrie.

Din sindicatul făgărăşean făceau parte atât funcţionarii publici, cât şi personalul contractual. De-a lungul timpului între cele două categorii de angajaţi au apărut disensiuni, din cauza drepturilor inegale avute. Personalul contractual nu beneficia de aceleaşi drepturi ca şi funcţionarii, spun unii dintre foşti sindicalişti. Contractualii sunt muncitorii de la Administrarea Domeniului Public, femeile de serviciu, angajatele Consiliului Local sau cele de la Cantina de ajutor social. Culmea, primii care au hotărât să se retragă din Sindicat au fost însă tot funcţionarii publici.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie