Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Economic • Sindicaliştii de la Nitroporos îl fac mincinos pe director! – ora 14.00

Sindicaliştii de la Nitroporos îl fac mincinos pe director! – ora 14.00

Contactat telefonic, liderul de sindicat Lucian Cupu, înconjurat de membrii sindicatului pe care îl conduce, a declarat că se află în faţa uşii directorului de la Nitroporos şi îi cer insistent demisia. Motivele sunt clare: salariaţii nu şi-au primit banii la timp, sunt întregistrate chiar şi patru luni de întârziere salarială.

„Eu personal nu mi-am primit banii din luna ianuarie. Nu este normal acest lucru. Am fost minţiţi. De astăzi de dimineaţă a fost un protest al oamenilor care sunt nemulţumiţi de faptul că cei care conduc societatea nu fac aproape nimic pentru a plăti salariile restante. Oamenii au solicitat ieri să-şi primească banii. Nu i-au primit până acum, dar li s-a transmis că poate marţea viitoare ar putea primi doar o parte din salariile restante. Aşa că acum salariaţii sunt nervoşi şi de aceea ne aflăm acum cu toţii la uşa directorului general. Mâine, când s-a anunţat că se închide societatea, vom fi curioşi să vedem dacă noi avem dreptate sau directorul general. În caz contrar el este din nou un Pinochio, un mincinos care a alarmat întreaga comunitate făgărăşeană şi pe aceşti salariaţi. Rămâne de văzut dacă mâine se închide sau nu”, a declarat Lucran Cupu.

Reno Depo
Dabo
GAF Agregate Beclean
Monumente funerare
Vibe
Demgy
Amanet King Onix
Mobila SH
La doi pași
Free Cash Point
Florian Shaorma

(Alexandru Socaciu)


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
GAF Agregate Beclean
Free Cash Point
La doi pași
Amanet King Onix
Dabo
Demgy
Vibe
Monumente funerare
Florian Shaorma
Mobila SH

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.