Sorin Mănduc, ex-PNL, s-a înscris în ALDE

foto: rri.ro

foto: rri.ro

Fostul primar al municipiului Făgăraș, Sorin Mănduc, a trecut la ALDE de dragul lui Daniel Zamfir.

Exclus din PNL în 2017, el spune că a acceptat să fie coordonatorul echipei de comunicare și imagine a senatorului Zamfir. De altfel, Mănduc recunoaște că s-a aflat în echipa care a organizat la Brașov, duminică, un miting „al demnității”, la care au participat aproximativ 2.500 de susținători. Aceștia au venit cu autocarele din București, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Mureș și Giurgiu. La eveniment au fost prezenți, printre alții, și Ovidiu Popa și Cătălin Cîrje, membri ALDE Făgăraș.

Fostul primar afirmă că este membru al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu începând de săptămâna aceasta, în urma votului Biroului Permanent Național.

De ce? „Pur și simplu prietenia care mă leagă față de domnul senator Zamfir, faptul că domnia sa a fost aproape de mine și când am fost primar și după ce nu am mai fost primar. Faptul că a rămas aproape de mine, deși nu mai reprezentam nimic în momentul în care PNL-ul m-a exclus, un lucru pe care l-a pățit și dânsul.

Firma servicii renovare
Florian Shaorma
Moveos
Fantanita Craiesei
Demgy
Monumente funerare
Spalatoria GPC
Agromar

Pentru mine a fost mai importantă prietenia cu el și respectul pe care l-a arătat el față de mine și, zic eu, eu față de el, decât orice altă culoare politică. Practic, am acceptat în prima fază să devin consilierul personal al lui, doar pe parte de imagine și comunicare, ulterior mi-a cerut sprijinul să intru și în echipa politică a domniei sale”, ne-a declarat Mănduc.

Vă reamintim, el a fost exclus din PNL pe 9 noiembrie 2017. Sorin Mănduc a fost ales de două ori pentru fotoliul de primar al Făgărașului, din partea liberalilor, pe care l-a ocupat între 2008 și 2016.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie