T.I.M.P. pentru suferinţă

Fundaţia Hospice Casa Speranţei a prezentat activitatea proiectului T.I.M.P. (Tineri, Informare, Motivaţie, Participare) marţi, 28 mai, la sediul Fundaţiei „Negru Vodă” din Făgăraş. Proiectul a fost implementat în perioada septembire 2012-mai 2013 având ca obiect încurajarea tinerilor pentru a veni în sprijinul grupurilor defavorizate din comunitatea făgărăşană.

De ce T.I.M.P.?

Andreea Szabo, managerul proiectui T.I.M.P., spune că proiectul sprijină spiritul de iniţiativă, capacitatea de organizare şi coordonare, precum şi orientarea tinerilor către activităţi de voluntariat. „Folosirea timpului liber pentru implicarea în activităţi sociale vine să completeze educaţia formală dobândită în şcoală şi îi pregăteşte pentru a se integra în comunitate ca adulţi responsabili”, a mai spus Andreea Szabo.

Activităţile desfăşurate prin proiectul T.I.M.P. s-au realizat cu sprijinul obţinut din partea a două instituţii de învăţământ, Colegiul Naţional „Doamna Stanca” şi Colegiul Naţional „Radu Negru”. Finanţarea proiectelor s-au făcut prin Fondul de Inovare Civică şi finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (Speranţă pentru Societatea Civilă din Centrul şi Estul Europei) şi sponsorizat de Raiffeisen Bank.

Liceeni voluntari

Royall Security
Agromar
Moveos
Brutaria Dragus
Primaria Soars - Pasti 2024
Amanet King Onix
Demgy

Din cele două instituţii educaţionale făgărăşene aproximativ 750 de tineri au luat parte la activităţile echipei Hospice Casa Speranţei: anchete cu privire la percepţia populaţiei şi monitorizarea accesului la serviciile pentru persoane cu dizabilităţi, relaizare obiecte şi participare la expoziţie cu vânzare, organizare evenimente recreative pentru copiii pacienţi, concert caritabil etc.

Prezent la eveniment, prof. Nicolae Postolache a mulţumit celor de la Hospice pentru implicare elevilor în diferite proiecte. „Activitatea de voluntariat reprezintă o mare parte din practica ce nu se poate realiza în şcoală. De aceea, le transmit tuturor elevilor să profite de activităţile de voluntariat pentru că pot învăţa foarte multe lucruri bune”, spune prof. Nicolae Postolache.

Prof. Ion Bogdan a precizat faptul că munca depusă de Fundaţia Hospice este una cu adevărat importantă, atât pentru pacienţii aflaţi în îngrijirea lor, cât şi pentru cei care pot face ceva pentru aceşti oameni. „Le mulţumim celor împlicaţi în proiectul T.I.M.P. pentru informarea elevilor noştri şi pentru activităţile pe care le-au desfăşurat la nivelul şcolii noastre”, a precizat prof. Ion Bogdan.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie