Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Tânăr prins în timp ce fura un portofel cu bani și acte, într-un magazin din Șercaia
,

Tânăr prins în timp ce fura un portofel cu bani și acte, într-un magazin din Șercaia

Polițiștii din Șinca au prins un tânăr imediat după ce a sustras portofelul unei femei aflate la cumpărături, într-un magazin din Șercaia, marți, în jurul orei 21.00.

Femeia, care avea printre documentele de identitate și suma de 600 de lei, a anunțat furtul, iar polițiștii aflați în zona l-au prins imediat după comiterea faptei. Tânărul a fost condus la sediul postului de poliție, unde oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Victoria Federal IFN
Reno Depo
Amanet King Onix
Monumente funerare
Florian Shaorma
Mobila SH
Body Spa
Demgy - reglor, muncitor necalificat

„În baza probatoriului administat până la acest moment, s-a dispus prin ordonanță rețierea persoanei cercetate pentru o perioadă de 24 h și intoducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit și instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, potrivit IPJ Brașov.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Body Spa
Amanet King Onix
Mobila SH
Victoria Federal IFN
Demgy - reglor, muncitor necalificat
Monumente funerare
Florian Shaorma
Reno Depo

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.