Tânăra care a supravieţuit cu 1% şanse

Are 22 de ani şi 1,83 m înălţime. Suferă de o boală rară, atât de rară încât numai 1 din 15.000 de oameni o are, din cauza căreia organismul său creşte neîncetat. Pacienţii suferind de sindromul Marfan care au ajuns la 2,10 m au murit. Din cauza alungirii corpului, venele de sânge crapă, iar fata este în pericol să facă hemoragie internă şi să orbească.

Nu a ştiut de ce suferă până la 20 de ani

Elena Poplahov din oraşul Victoria nu a ştiut până acum un an şi jumătate că suferă de sindromul Marfan. A aflat în momentul în care s-a operat la Spitalul Fundeni din capitală.

,,Am ajuns la operaţie pentru că aorta principală mi s-a rupt deasupra inimii. Intervenţia a fost cu un risc foarte mare, am avut şanse să trăiesc de 1%. Doctorul care m-a operat mi-a spus că nu a mai întâlnit un caz similar de 20 de ani. Atunci am descoperit că sufăr de acest sindrom, care se pare că este o boală genetică, dar generaţiile din familia mea, pe care eu şi părinţii mei le-am cunoscut, nu au avut aşa ceva”, povesteşte tânăra.

Creşte neîncetat

Aorta fetei a plesnit, din cauză că ea tot creştea în înălţime. Dar complicaţiile nu s-au terminat. După ce i-a fost sudată vena ruptă, alte două vene i-au plesnit în organism, de data aceasta în josul inimii: ,,Prin lungire, venele crapă. Trebuie să fac o a doua intervenţie chirugicală pentru aceste două artere rupte. Operaţia o pot face doar la clinica privată Monza din Bucureşti şi costă 20.000 de euro. Eu nu dispun de această sumă. Am reuşit să strâng până acum 10.000 de lei şi 600 de euro de la prieteni, din donaţii şi cu ajutorul celor trei biserici din Victoria. Mama mea câştigă foarte puţin, fiind femeie de serviciu. Tatăl meu nu mă ajută cu nimic, deşi locuim în aceeaşi casă. Este alcoolic”, spune Elena.

Tânăra are un frate plecat în Germania, dar din fericire el nu a fost depistat cu sindromul Marfan.

Pensie de 350 lei

După ce şi-a descoperit cumplita boală, Elena Poplahov şi-a întocmit dosarul pentru a primi pensie de boală. Decizia de pensionare i-a sosit acum o lună de la Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi, surpriză, arăta că va primi… 1 leu pensie.

Proaspat Alb
Dentistry Tour
Reno Depo
Florian Shaorma

Totuşi, când i-au venit primi bani, a constatat că i s-a făcut o pensie de 350 de lei. În România aceasta este cea mai mică pensie posibilă.

Tănăra nu are voie să muncească niciodată în viaţă şi va trebui să se descurce cu banii primiţi din mila statului. Orice complicaţie a bolii poate duce la orbire, hemoragii interne, pareze sau strâmbarea coloanei vertebrale.

Cei care doresc să o ajute pot dona bani în conturile:

cont în lei: RO36RNCB0060073830990001

cont în valută: RO09RNCB0060073830990002

SWIFT: RNCB RO BU, titular Poplahov Elena Ramona

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie