Teatru de război la periferia Făgăraşului

Pe platforma chimică din Combinat armata a luptat pentru lichidarea unui grup violent de insurgenţi, care ameninţau cu lansarea unor bombe biologice. Deşi este un scenariu real de război, totuşi el face parte din strategia celui mai nou sport din România, care s-a jucat la sfârşitul săptămânii trecute chiar în Făgăraş. Airsoft3

Airsoft este un sport recreativ, în care se folosesc replici ale armelor militare, biluţe de plastic pe post de muniţie şi echipament identic cu cel folosit de militarii din teatrele de operaţii. Regulile de joc sunt foarte bine definite, cele mai importante fiind: ochelari speciali de protecţie care sunt purtaţi în mod obligatoriu, disciplina sportivă şi cunoaşterea legii armelor şi muniţiilor. Airsoft2

Acest sport a pătruns în ţara noastră prin 2006, dar a fost recunoscut oficial de Ministerul Educaţiei abia acum patru ani, prin ordin de ministru.

Strategia militară, scenariu pentru sport

Strategia de joc cu evenimente din viaţa reală s-a desfășurat pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, 14 şi 15 iunie. Marius Moruz, preşedintele Clubului Sportiv Airsoft Braşov, a prezentat câteva date în legătură cu evenimentele de război de la sfârşitul săptămânii trecute: „pe terenul unei societăţi private din cadrul vechii platforme a combinatului din Făgăraş, în jur de 130 de persoane, camuflaţi în militari adevăraţi, s-au relaxat la o interesantă partidă de airsoft, cu strategii inspirate din situaţii reale de război. Întâlnirea celor pasionaţi de airsoft are un scop comun pentru toţi participanţii: dorinţa de a practica un sport de echipă, respectul faţă de adversar, un hobby şi un mod de petrecere a timpului liber”.

Pentru aceste lucruri oameni din toate categoriile sociale au venit la Făgăraş pentru a jucat airsoft. Fie că sunt doctori, ingineri, poliţişti sau jandarmi, din Bucureşti, Braşov, Făgăraş, Sibiu, Ploieşti, Cluj, Mureş, Brăila sau Galaţi, toţi şi-au făcut datoria, datoria de militari. Airsoft1

JTTI
Victoria Federal IFN
Primaria Soars - Pasti 2024
Moveos
Agromar
Brutaria Dragus
Florian Shaorma - Pasti
curatare tapiterie

Întrebat despre „joaca de-a războiul” făgărăşeanul Marius Moruz, a explicat în glumă: „o diferenţă între copii şi adulţi, este preţul jucăriilor lor”.

Într-un număr viitor al ziarului veţi putea citi mai multe amănunte despre strategiile de joc şi partida de airsoft ce a avut loc la Făgăraş, zilele trecute.

Mai multe poze de la eveniment, aici.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

Un comenariu la “1”

Comentariile sunt închise.