Tradiţii şi obiceiuri de Ispas

De Ispas este Paştele Cailor: numai în această zi scapă caii la iarbă verde şi pasc atât până se satură, şi apoi se culcă şi dau din cap, în semn că unt sătui. Pentru că o oră e puţin şi pentru cai, care, de ar paşte sau de ar mânca orişcât de mult, tot nu se satură cumsecade este şi motivul pentru care oamenii consideră că Paştile lor nici nu ar exista.

La Ispas codrul e încărcat de frunză, toate vitele sunt sătule de păşune. De Ispas se satură şi calul, dar numai vreme de un ceas, şi asta pentru că se spune în popor că au fost ocărâţi de Maica Domnului pentru că au tropotit atunci când s-a născut Iisus Hristos.

Porumbul se seamănă până la Ispas, pentru că atfel nu se mai coace. Ce se seamănă după Ispas nu mai rodeşte.

În ziua de Înălţare, femeile cre au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum.

Reno Depo
Demgy
Florian Shaorma
BPM - excavatorist
Victoria Federal IFN
Monumente funerare

Se făceau de Ispas târguri de fete care îşi aduceau zestrea şi podoabele unde tinerii veneau să peţească. Căluşarii joacă în zilele de la Înălţare până la Rusalii.

În acest timp ei cutreieră toate satele şi oraşele, pururi jucând şi săltând, şi în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperişul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc, i-ar munci strigoaicele sau, cum le spun ei, Frumoasele. Dacă se întâlnesc două cete de căluşari pe drum, ele trebuie să se bată, şi ceata învinsă se pleacă celeilalte.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie