Trafic paralizat pe DN1: Făgărașul, blocat de sute de mașini și tractoare

foto: bunaziuafagras.ro

Trafic paralizat pe DN1, pe raza municipiului Făgăraș. A doua zi de proteste la nivel local, a șaptea în marile orașe din România. Oamenii sunt neimpresionați de promisiunile guvernanților.

19:35 Se circulă din nou.

19:30 Făgărașul este blocat de sute de mașini și tractoare, potrivit reporterului bunaziuafagras.ro aflat la fața locului.

18:30 Sute de mașini și tractoare străbat din nou Drumul Național 1, între benzinăria Rompetrol și sensul giratoriu de la Spitalul Municipal, marți seara, pentru susținerea transportatorilor și fermierilor, care nu se lasă înduplecați de promisiunile făcute de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Protestatarii sunt însoțiți de echipaje ale Poliției și Jandarmeriei.

 

 

Făgărășenii au protestat și luni, până la ora 23:10, alăturându-se manifestațiilor și pietonii. Zece persoane au fost legitimate de efectivele de jandarmi prezente la protest, după ce au manifestat pe o trecere de pietoni din cartierul Tudor Vladimirescu.

Cei care au fost legitimați „participau la o adunare publică nedeclarată” și „încercau să blocheze o arteră de circulație”, a declarat, pentru bunaziuafagaras.ro, Luiza Dănilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

„Să ni se respecte drepturile și respectăm și noi obligațiile”, a spus unul dintre protestatari în timpul acțiunii de legitimare desfășurată de jandarmi.

Nici o persoană nu a fost condusă la secție, potrivit IJJ.

Principalele revendicări ale transportatorilor

1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.

2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

– Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări

curatare tapiterie
Royall Security
Monumente funerare
Florian Shaorma - Pasti
Isoplus Special - Pasti
Agromar

– Mutarea controalelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)

3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană

– Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.

– Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 EUR/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 EUR/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare

4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:

– Reglementarea unei legi anti-dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.

– Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore

– Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu

– Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia

– Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente

5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport

6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port.

Protestele au dat roade pentru fermieri, dar protestele continuă

Ministrul Agriculturii a anunțat măsurile de sprijin pentru fermieri, luni seara, după 3 ore de negocieri, și a subliniat că așteaptă ca fermierii să plece acasă. Florin Barbu şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor.

  • „Aştept ca toţi fermierii să meargă acasă, la familie, la părinţi şi să aibă încredere totală în formele asociative care sunt lângă mine aici la această conferinţă şi îi asigur că procesul verbal pe care l-am încheiat astăzi cu colegii din formele asociative este asumat de ministrul Agriculturii şi 100% toate cele transpuse în acest proces verbal vor fi rezolvate.
  • (…) Asociaţiile au dat curs dialogului pe care l-am avut astăzi în cadrul bugetului pe care l-am avut pe anul 2024 pentru Ministerul Agriculturii. Aşa cum v-am spus şi mai devreme, agricultura are 2% din PIB al României. Sunt foarte multe forme de sprijin pe care asociaţiile le ştiau. Majoritatea fermierilor din ţară au fost informaţi de sumele pe care le avem prevăzute în buget.

Detalii AICI.

Fermierii însă nu renunță și continuă marți protestele în mai multe zone din România, în ciuda promisiunilor făcute de premierul Marcel Ciolacu și ministrul agriculturii Florin Barbu. Tractoarele au blocat Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costeşti. Detalii AICI.


Apreciază
Distribuie