Un făgărăşean, campion naţional la înot

Profesorul făgărăşean Aurelian Curticăpean este campion naţional la înot, probele 100 metri spate şi 50 metri spate.

În perioada 21-22 iunie la Oradea s-a desfăşurat a patra ediţie a Campionatului Naţional de Înot Masters. Din judeţul Braşov singurul înotător participant a fost făgărăşeanul Aurelian Curticăpean. Acesta a concurat la categoria a treia de vârstă, respectiv 35-39 de ani şi a participat la 8 probe din 14 posibile.

În prima zi de concurs sportivul a reuşit să obţină titlul de campion naţional la proba de 100 metri spate şi titlul de vicecampion naţional la proba de 200 metri mixt. Această din urmă probă se compune din 50 metri fluture, 50 metri spate, 50 metri bras, 50 metri liber.

În aceeaşi zi a competiţiei, Curticăpean a mai luat un loc II la ştafeta de 4X50 metri liber masculin.

A doua zi a Campionatului de la Oradea i-a adus înotătorului alte două medalii, respectiv titlul de campion naţional la proba de 50 metri spate şi titlul de vicecampion naţional la proba de 400 metri liber.

Sezar Forest - soferi profesionisti
Demgy
Agromar
JTTI
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN

inot 2Tot în ziua respectivă, Aurelian Curticăpean a obţinut şi un loc III la proba de 100 metri bras.

,,Proba de 400 metri liber a fost pentru prima oară notată la o competiţie din România. Eu m-am antrenat pentru acest test vreme de 6 luni. Am făcut antrenamente la Laguna Albastră la temperaturi de 20-21 grade celius. Aceasta a fost ultima probă la care am participat, eu fiind înscris la 8 probe în concurs dintr-un maxim de 14 posibile”, a explicat concurentul.
Sportivul va deţine titulatura de campion naţional vreme de un an până la organizarea următoarei ediţii a Campionatului Naţional de Înot Masters.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie