Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă • Sport • Un făgărășean, în finala Cupei României

Un făgărășean, în finala Cupei României

 O finală de infarct: Știința Bacău – HCM Constanța 44-45 (17-12, 28-28, 31-31, 36-36), după executarea aruncărilor de la 7 metri

  Ştiința Municipal Dedeman Bacău a scăpat in extremis ocazia de a câștiga Cupa României, după un meci dramatic, desfășurat duminică, la Ploiești.

Unul din jucătorii echipei băcăuane este Emanuel Ionuț Ramba, originar din Făgăraș. El are 23 de ani, a jucat handbal la CSS Făgăraș și apoi la Centrul Olimpic de la Sighișoara, iar în prezent este titularul echipei naționale și a vicecampioanei României, Știința Bacău. Bacăul a avut o primă repriză excelentă, cu o apărare exemplară și cu un atac performant, nu mai puțin de 8 jucători de câmp regăsindu-se pe lista marcatorilor în primele 30 de minute. Evoluția bună a băcăuanilor a continuat și în primele 20 de minute ale reprizei secunde. Cu opt minute înainte de final s-a produs ruptura. Constănțenii au început să se apere avansat și au revenit incredibil. Ei au egalat după ce tabela arăta 20-27! Știința a primit o penalizare de la 7 metri, cu 14 secunde înainte de finalul primelor 60 de minute, în urma unei faze controversate. manuel1

Constănțeanul Toma a văzut cartonașul roșu iar antrenorul Sundovski a primit eliminare la bancă și a vrut chiar să-și scoată echipa de pe teren. Ghiță, de la Știința a transformat aruncarea de la 7 metri, iar vicecampionii trebuiau să țină de rezultat 14 secunde, în superioritate numerică. Din păcate, n-au reușit, Criciotoiu (HCM) a găsit un culoar, a fost placat de Rusia(Știința), 7 metri transformat de Șimicu și s-a intrat în prelungiri.

S-au jucat patru reprize de prelungiri, în care cele două echipe au condus pe rând, în căutarea loviturii decisive. În cele din urmă, s-a terminat 36-36, după ce făgărășanul  Ramba a egalat, iar Șimicu a trimis în bară ultima aruncare a partidei, în minutul 80! Loteria aruncărilor de la 7 metri a fost nebunie curată. Păunică a executat primul pentru Știința și a trimis mingea în bară, după care nimeni n-a mai ratat până la ultima serie, când Grigoraș a parat aruncarea lui Șimicu și a fost 40-40 după prima serie de cinci aruncări. S-au executat apoi serii de câte una, Păunică a ratat din nou, Grigoraș a scos și el în fața lui Criciotoiu, apoi a ratat Rotaru! După alte două serii transformate, Ramba a aruncat în capul lui Stănescu, iar Csepreghi a trimis din nou trofeul la Constanța. manuel3

La doi pași
Vibe
Demgy
Mobila SH
Dabo
Amanet King Onix
Reno Depo
Free Cash Point
Monumente funerare
Florian Shaorma

A fost un meci spectaculos, un meci nebun care, dincolo de amărăciunea înfrângerii, a arătat două echipe extrem de valoroase, care dau, de altfel, cei mai mulți jucători pentru echipa națională. Omul finalei a fost portarul băcăuan Răducu Tamaș, care a făcut o partidă senzațională. Emanuel Ionuț Ramba a fost cel mai bun marcator al Științei. El a înscris 12 goluri, la fel ca și uriașul Șimicu, liderul echipei constănțene.

Evoluția scorului: 3-2 (5), 7-3 (10), 9-5 (15), 12-8 (20), 15-10 (25), 17-12 (pauză), 19-13 (35), 21-17 (40), 24-20 (45), 27-20 (50), 27-25 (55), 28-28 (după 60 min.), 30-28 (min. 65), 31-31 (după prima serie de prelungiri), 33-33 (min. 75), 36-36 (după a doua serie de prelungiri), 44-45 (după aruncări de la 7 metri).

ȘTIINȚA: Tamaș (27 de intervenții), Grigoraș (4 interv.) – Ramba (12 goluri / 19 șuturi), Ghiță (10/19), Rotaru (6/10), Tărîță (5/7), Da Silva (5/7), Rusia (2/3), M. Bujor (2/4), Johannson (1/1), Păunică (1/5), Iancu, Celestin (0/1), Fenici, Vartic (0/1), G. Bujor. Antrenor: Eliodor Voica.

HCM: Popescu (10 interv.), Stănescu (9 interv.) – Șimicu (12/20), Toma (9/13), Stavrositu (7/8), Novanc (4/6), Csepreghi (4/7), Buricea (3/9), Criciotoiu (3/8), Vujadinovic (2/2), Cristescu (1/4), Angelovski (0/1), Șoldănescu. Antrenor: Zvonko Sundovski.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Dabo
Florian Shaorma
Vibe
Demgy
Amanet King Onix
La doi pași
Reno Depo
Monumente funerare
Mobila SH
Free Cash Point

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.