Un moldovean şi un oltean s-au ciocnit în Voila

Pe raza satului Voila a avut loc un accident soldat cu rănirea mai multor persoane, cauza principală fiind nerespectarea distanţei regulamentare. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Făgăraş, cms. şef Claudiu Bulborea, a precizat că zilele trecute, pe DN1, la kilometrul 242, pe raza satului Voila, s-a petrecut un accident de circulaţie în următoarele împrejurări: un bărbat din Râmnicu Vâlcea de 45 de ani se deplasa din direcţia Braşov-Sibiu la volanul maşinii sale, un Mercedes Benz.

S-a angajat în depăşirea unui alt vehicul marca Mercedes, condus de un şofer de 37 de ani din Piatra Neamţ. Cel de-al doilea şofer a redus viteza pentru că un alt şofer semnaliza un viraj la stânga.

Şoferul din Moldova a observat prea târziu şi l-a acroşat pe antecesorul său, ricoşând într-un alt participat la trafic. Acesta din urmă este din Făgăraş, are 51 de ani şi conducea un Volkswagen Sharan.

În urma impactului a rezultat rănirea a trei pasageri aflaţi în Sharan. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză s-a dispus deschiderea unui dosar penal de cercetare pentru vătămare corporală din culpă.

Isoplus Special - Pasti
Sezar Forest - soferi profesionisti
Primaria Soars - Pasti 2024
Amanet King Onix

(Alexandru Socaciu)

 


Apreciază
Distribuie