Variola maimuței. Avem motive de îngrijorare?

Variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat, anunță Ministerul Sănătăți. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale. Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței.

Monkeypox (variola maimuței) nu este o boală care să îngrijoreze foarte mult. Au fost depistate mii de cazuri în Africa în cursul ultimilor 50 de ani, se știe că boala n-are nici pe departe transmisibilitatea variolei sau a SARS-CoV-2, și că este mult mai puțin patogenă decât variola.

Doctorul Cristian Apetrei, profesor român în Departamentul de Microbiologie și Genetică Moleculară, membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului și în Programul Postuniversitar în Microbiologie și Imunologie (PMI) de la Universitatea din Pittsburgh, SUA, spune că probleme există totuși:

1. Da, boala n-are transmisibilitatea variolei, dar se transmite de la om la om, mai ales prin secreții. Asta înseamnă și saliva sau secrețiile respiratorii din tuse sau strănut! Asta înseamnă că trebuie oarecare prudență.
2. Da, mortalitatea nu este cea din variolă (de până la 30%), dar nici nu-i floare la ureche. Se estimează că în cursul ultimilor 10-20 de ani, ratele cumulate ale mortalității prin monkeypox au fost undeva între 3-6%. Din nou, totul se reduce la R0. Care în cazul monkeypox a fost calculată a fi în jur de 0.32-0.35. Suficient de jos pentru ca să nu se producă răspândire explozivă. Un R0=0.32 înseamnă că, într-o populație complet susceptibilă, un individ cu monkeypox poate infecta cu success 0.32 alți indivizi. Asta prin definiție nu ridică probleme.
3. Întotdeauna sunt posibile variante. Dacă virusul se transmite prin secreții și intră într-o populație susceptibilă cu obiceiuri la risc, vom putea vedea numeroase transmiteri secundare.
4. Mortalitatea nu este măsura de referință în cazul niciunei boli. Nu uitați că, și așa cu semne clinic mai minore, simptomatologia monkeypox este tot cea de variolă.

Trebuie subliniate câteva aspecte:

1. Deși ne referim la ea ca la monkeypox, boala nu are neapărat rezervorul la maimuțe. Că atunci ar fi trebuit să ne temem doar pe plajă la pozele clasice. Se pare însă că rezervorul natural al virusului sunt rozătoarele. Ceea ce înseamnă că populația unde șobolanii aproape au ajuns animale de companie (este vorba doar de număr, nu de dimensiunile lor care sunt acelea ale unui cățel mai mititel) e la risc major.
2. Faptul că unii cetățeni ai planetei se așteptau ca monkeypox să înceapă să zburde nu-i face pe aceștia nici conspiratori și nici vrăjitori. E suficient să punem mâna pe orice carte de boli emergente și vom găsi acolo informația. Iată lista infecțiilor cu cel mai mare potențial pandemic, așa cum a fost ea stabilită la conferința din 2015:
   a. Febra hemoragică de Crimea-Congo;
   b. Bolile filovirale (i.e., Ebola & Marburg);
   c. Coronavirusurile emergente înalt patogene relevante pentru om (MERS Co-V & SARS);
   d. Febra de Lassa;
   e. Nipah și Hendra;
   f. Virusul febrei Vaii Rift;
   g. Monkeypox;
   h. O nouă boală (asta se întâmpla cu un an înainte de ZIKA).

Au fost doar experți din toate domeniile legate de emergența patogenilor și răspândirea lor în populațiile umane, care au judecat la rece și pe bază de modelare. Cei care vor să citească planurile de apărare și răspuns la pandemii, așa cum au fost ele revizuite după experiența cu SARS-CoV-2, găsesc detalii aici.

foto: india.com