VIDEO | Copiii făgărășeni care nu au văzut niciodată marea

Toți copiii visează, însă nu tuturor li se îndeplinesc visurile. Sunt mulți care au văzut marea sau nisipul de pe o plajă doar în poze sau la televizor.

Este și cazul a cinci elevi de la Școala Gimnazială din localitatea Șoarș, aflată la o distanță de 14 km de Făgăraș. Deși au rezultate bune la învățătură, copiii provin din familii defavorizate și nivelul de trai scăzut îi împiedică să se bucure de o vacanță la mare.

Pentru că părinții lor nu își permit financiar, un profesor de religie de la unitatea de învățământ din Șoarș cere sprijin pentru a-și duce elevii într-o tabără. Claudiu Buitan îi invită pe doritori să se înscrie ca bicicliști la Bikeathon pentru a susține cauza sau să doneze orice sumă de bani, aici. Este singura șansă a celor mici să meargă într-o excursie în care să vadă marea pentru prima dată.

Proaspat Alb
Florian Shaorma
Monumente funerare
Mobila SH
Amanet King Onix

Bikeathon Țara Făgărașului 2019 va lua startul pe 8 iunie, la ora 9:00, în fața Cetății Făgăraș. Este cel mai mare concurs caritabil cu biciclete din județul Brașov.Peste 1.000 de bicicliști ar urma să pedaleze la cea de-a șașea ediție a competiției dedicate comunității.

La edițiile anterioare au participat peste 2.500 de bicicliști în total, care au pedalat mai mult de 22.200 de kilometri. Peste 450 de voluntari și aproape 1.800 de donatori s-au implicat activ până acum. Rezultatul? 335.000 lei strânși pentru 66 de proiecte caritabile.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie