Vineri, zi importantă pentru Microregiunea Țara Făgărașului

Strategia de dezvoltare a Microregiunii Țara Făgărașului va fi votată vineri, 20 mai, în Sala Tronului din Cetatea Făgăraș. Urmează semnarea contractului de finanțare în valoare de peste 600 de milioane de euro cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

33 de primării și 2 consilii județene din Sudul Transilvaniei au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Țara Făgărașului cu scopul de a valorifica și proteja potențialul zonei. Țara Făgărașului înseamnă peste 200.000 ha de zonă sălbatică cu faună, floră și păduri virgine.

Calitatea vieții cetățenilor trebuie îmbunătățită și putem atrage fonduri europene pentru a le investi în această zonă, astfel încât să le oferim oportunități oamenilor pentru a se dezvolta și să nu mai fie nevoiți să plece spre alte țări (….). Banii pe care îi vom obține vor fi accesați de fiecare oraș și comună din microregiune, pentru realizarea și implementarea proiectelor necesare fiecărei localități”, a declarat primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.

La evenimentul de vineri sunt invitați: Roxana Mînzatu – secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului, Ioan Marcel Boloș – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Irina Radu – consilier MIPE, Sofia Ionescu – director programe la Ernst & Young, Teodora Preoteasa – dir. gen. al Direcției Generale de Programare și Coordonare Sistem în cadrul MIPE.

Amanet King Onix
Agromar
Benzinaria Recea - Pasti 2024
JTTI
Brutaria Dragus
Moveos
Demgy

Din ADI ITI Microregiunea Țara Făgărașului fac parte 33 de unități administrative, între care municipiul Făgăraș și orașul Victoria din județul Brașov, orașele Avrig și Tălmaciu din județul Sibiu, precum și 29 de comune: 19 dintre acestea sunt din județul Brașov (Beclean, Cincu, Comăna, Drăguș, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Părău, Recea, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Șinca, Șinca Nouă, Şoarş, Ticuş, Ucea, Viştea, Voila), 10 din județul Sibiu (Arpașu de Jos, Boiţa, Brădeni, Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Racovița, Roșia, Şelimbăr) și Consiliile Județene Brașov și Sibiu.

 

foto: Primăria Făgăraș


Apreciază
Distribuie