După codul roşu de caniculă valabil luni în judeţul Braşov, meteorologii anunţă o schimbare bruscă a vremii marţi, 30 iunie, când va fi în vigoare un cod galben de furtuni. Disconfortul termic nu se opreşte aici, întrucât miercuri zona va fi afectată de un nou val de caniculă.
Județul Brașov se află sub avertizare meteorologică de cod galben începând de marţi, 30 iunie, ora 12.00, până la finalul zilei, când meteorologii anunţă instabilitate atmosferică, averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice frecvente. Codul galben se va prelungi şi miercuri, când zona va fi afectată de un val de căldură intens, cu disconfort termic accentuat.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), marţi, în zonele montane şi submontane, apoi şi în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică manifestate prin averse torenţiale, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, izolat peste 80 km/h, precum şi grindină de mici şi medii dimensiuni, între 1 şi 4 centimetri. Cantităţile de apă acumulate în intervale scurte de una până la trei ore vor fi de 15-25 litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse vor putea depăşi 30-40 litri pe metru pătrat.
Situaţia se schimbă radical miercuri, 1 iulie, când Transilvania, alături de nordul Crişanei, Maramureş, Moldova şi nord-estul Munteniei, intră sub cod portocaliu, fiind anunţat un val de căldură intens şi persistent, local caniculă şi disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 33 de grade în estul Transilvaniei, regiune din care face parte şi judeţul Braşov.
Tot miercuri, sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi local zona montană, care include şi zone limitrofe judeţului Braşov, se află sub cod galben, fiind anunţate noi perioade de instabilitate atmosferică, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h. Pe arii restrânse sunt posibile vijelii şi grindină de 1-4 centimetri, iar cantităţile de apă pot ajunge la 15-25 litri pe metru pătrat, local depăşind 30-40 litri pe metru pătrat.































