Zeci de filme pot fi vizionate gratuit la „Dracula Film Festival” Brașov

Peste 30 de filme – lung şi scurtmetraje – din domeniul fantasy/SF/horror, de la documentare la filme de artă, vor putea fi vizionate gratuit, la Cinema Modern din Braşov, în cadrul Dracula Film Festival, care a început miercuri și se va desfăşura până duminică, potrivit Agerpres.

Festivalul are mai multe secţiuni competitive, destinate atât profesioniştilor în arta cinematografiei, cât şi tinerilor aflaţi la început de drum: competiţia de lungmetraj, în cadrul căreia va fi acordat Dracula Trophy, cea de scurtmetraj internaţional – al cărei câştigător va fi recompensat cu trofeul Little Dracula, şi cea de scurtmetraj românesc – cel mai bun primind premiul Vladutz, precum şi competiţia adresată tinerilor amatori care vor realiza filmări cu telefonul mobil, Dracula Digital.

Dintre numeroasele producţii cinematografice înscrise în competiţiile destinate scurt şi lungmetrajelor, selecţionerii au nominalizat pentru faza finală filmele pe care le-au considerat reprezentative pentru starea cinematografiei de gen în momentul actual, de la thriller sau fantasy până la SF şi horror, se arată în comunicatul citat.

Directorul festivalului şi selecţionerul competiţiei de lungmetraje, Ioan Big, a ales 8 filme care vor concura pentru marele premiu al festivalului, Dracula Trophy: The Activated Man (SUA, 2023, r: Nicholas Gyeney), M (Macedonia de Nord, 2023, r: Vardan Tozija), Deus Irae (Argentina, 2024, r: Pedro Cristiani), Forbidden Weddinng (Turcia, 2023, r: Metin Kuru), The Discours of Dreams (Canada, 2024, r: Dominique Goneau), Chainsws Were Singing (Estonia, 2024, r: Sander Maran), Vincent (Danemarca, 2024, r: David Noel Burke), The Pocket Film of Superstitions (UK, 2023, r: Tom Lee Rutter).

În competiţia de scurtmetraje au fost selecţionate 23 de filme din 11 ţări, unele dintre acestea selectate şi premiate la festivaluri de renume mondial, cum ar fi scurtmetrajul mexican „She Stays”, selectat la Festivalul de la Cannes şi „Blood Will Rise”, în secţie la Bucheon International Fantastic Film Festival (Coreea de Sud).

Zambete la cafea - Maria Visu
Go Pro Infrastructure
Stand-up
Florian Shaorma
Monumente funerare
Proaspat Alb

Nu lipsesc thrillere psihologice, comediile fantastice (The Parcel şi The Low and Mighty), filme experimentale (Dead Dreams Falling şi Minotaur) sau animaţia psihedelică „Flesh of God” şi două scurtmetraje realizate cu imagini create de I.A.

Pentru ediţia din acest an a festivalului, vor fi proiectate şi cinci filme scurte româneşti, care vor concura pentru Trofeul Vladutz, printre care Maimed (Mutilaţi, regia Mihai Dragolea), Moartea centurionului (The Death of the Centurion – regia Octavian Repede) şi Dogma ’71 (regia Ştefan Marcu).

Dracula Digital este o competiţie care se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 29 ani, pasionaţi de film şi fotografie. Un juriu de specialitate urmează să selecteze filmele care intră în finala de la Braşov, un film fiind ales şi prin votul publicului, pe site-ul www.draculadigital.ro.

Reprezentaţii echipelor admise în finală vor intra în etapa a doua a competiţiei ce va avea loc la Braşov, în perioada festivalului Dracula Film Festival, şi vor trebui sa realizeze un film cu telefonul mobil, de maximum trei minute, având la dispoziţie doar 60 de ore, în baza unor cuvinte cheie propuse de juriu în prima zi a festivalului, la Gala de deschidere din 30 octombrie.


Apreciază
Distribuie