Clarfon - decembrie
Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Social Ziua Drapelului Național
,

Ziua Drapelului Național

26 iunie este ziua Drapelului Național, proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

În anul 1834, Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, iar domnitorul Alexandru Ghica Vodă a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.

Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

În timpul revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică, atunci când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului de instituire a drapelului național.

Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționată lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”.

Victoria Federal IFN
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Targ de brazi
Monumente funerare
Reno Depo
Mobila SH
La doi pasi
Rahe Invest
Florian Shaorma
UID Fagaras
Amanet King Onix

Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.

După venirea lui Carol I, steagurile au avut benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

Tricolorul – roșu, galben și albastru – reprezintă steagul național al tuturor românilor. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, iar orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea. În afară de România, alte trei țări europene au steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.

Primăria Făgăraș a anunțat că ziua Drapelului Național va fi sărbătorită printr-o ceremonie de înălțare a tricolorului, care va avea loc în fața Casei municipale de Cultură, duminică, 26 iunie, de la ora 12:00.

foto: arhivă


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Florian Shaorma
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
Reno Depo
La doi pasi
Monumente funerare
Rahe Invest
Mobila SH
Targ de brazi
UID Fagaras
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.