Clarfon - decembrie
Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Cultură Aşezământ social la Victoria

Aşezământ social la Victoria

În curtea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Victoria se lucrează intens la ridicarea unui aşezământ social destinat oamenilor nevoiaşi, vârstnicilor cu probleme de sănătate sau copiilor aflaţi în grija bunicilor.

Clădirea a fost ridicată în mai puţin de o săptămână numai cu ajutorul voluntarilor. Aşezământul „Sfântul Ierarh Nicolae”, căci aşa se numeşte, este compus dintr-o sală de consultanţă, un cabinet medical, o sală de mese, o bucătărie, magazia aferentă bucătăriei şi două toalete. Materialele necesare construcţiei sunt cumpărate cu bani din sponsorizări sau sunt donate, iar munca este făcută de voluntari care îşi primesc răsplata în ceruri, după cum spune pr. Smădu. Până la răsplata de pe lumea cealaltă, oamenii primesc de-ale gurii pe lumea aceasta, pentru că în fiecare zi mâncarea lor este făcută şi adusă pe şantier de credincoasele din parohie.

preot Octavian Smadu
preot Octavian Smadu

„Cu binecuvântarea ÎPS dr. Laurenţiu Streza, am ajuns cu zidăria la cota finală, după ce lucrările le-am făcut în mai puţin de o săptămână. Am început miercuri, în 23 octombrie. Dacă timpul ne permite urmează să turnăm centurile, iar la iarnă vrem să facem acoperişul. Acesta din urmă va semăna întru totul celui de pe biserică şi va fi realizat din tablă sub formă de solzi”, a precizat preotul Octavian Smădu.

La doi pasi
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025
UID Fagaras
Florian Shaorma
Rahe Invest
Reno Depo
Monumente funerare
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Mobila SH
Targ de brazi

Pentru că totul depinde de generozitatea credincioşilor, nimeni nu poate estima când va fi finalizată lucrarea sau cât va costa ea. Până acum fundaţia şi cele 4.000 de cărămizi au costat 20.000 lei.

Cert este că la final, în cabinetul medical vor veni medici stomatologi, internişti sau oftalmologi spre a da consultaţii gratuite, iar în bucătăria aşezământului se va pregăti masa pentru sărmanii oraşului. Niciunul dintre cei care calcă pragul aşezământului nu va datora vreun ban pentru consultaţii sau hrană, dar nici cei care vor pregăti masa sau vor oferi consultaţii medicale nu vor primi vreun ban, întrucât totul se face benevol.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Targ de brazi
Monumente funerare
Mobila SH
Rahe Invest
Reno Depo
La doi pasi
Amanet King Onix
UID Fagaras
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2025

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.