Oaspeţi englezi la elevi făgărăşeni

    Colegiul Naţional „Radu Negru” din Făgăraş i-a fost gazdă miercuri, 30 octombrie, unei delegaţii din Anglia. Englezii se află în vizită în judeţul Braşov pentru a afla modalitatea prin care sistemul de învăţământ de la noi reuşeşte să integreze elevi de etnie rromă.

    Delegaţia engleză condusă de Sue Mutter, consilier şcolar pentru integrare şi David Landau din partea unei organizaţii non-profit din Marea Britanie, a venit la liceul făgărăşean însoţită de prof. Victor Vijoli, inspector şcolar adjunct.

      Inspectorul Vijoli a declarat presei la începutul întâlnirii că delegaţia britanică este formată din 11 membri care cercetează sistemul educaţional din judeţul Braşov, în special modul de integrare al elevilor de etnie rromă. „Pe lângă liceul din Făgăraş am vizitat şi Şcoala Gimnazială din Mândra şi o şcoală din Ghimbav. Peste tot s-a urmărit activitatea dascălilor noştri în relaţia cu elevii, dar şi notele obţinute ca rezultat al activităţilor didactice”, a mai spus inspectorul.

     Englezii au avut parte de o primire frumoasă la Făgăraş. Mai întâi le-a fost adresat un cuvânt de bun venit din partea conducerii liceului, apoi profesorii de limba engleză Alina Mănduc şi Roxana Chima le-au vorbit despre istoria, actualitatea şi importanţa şcolii în viaţa comunităţii făgărăşene, inclusiv despre relaţia lor cu elevii de etnie rromă. Tot profesorii amintiţi i-au însoţit pe delegaţi în sălile de curs pentru a lua contact direct cu copiii care se aflau în timpul orelor.

Brutaria Dragus
Proaspat Alb
curatare tapiterie
JTTI
Agromar
Monumente funerare

     La finalul întâlnirii de la Făgăraş delegaţia din Anglia a fost invitată să facă un tur al muzeului din Cetate, de unde a plecat impresionată de istoria şi exponatele muzeului.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie