Clarfon
Star FM - TOP Header
Acasă Sport Ciprian Mardan, antrenorul Civitasului

Ciprian Mardan, antrenorul Civitasului

Pentru prima dată de când s-a luat în clacul înscrierea echipei Civitas în Liga judeţeană se vorbeşte oficial şi de un antrenor. Este vorba de Ciprian Mardan.

„În acest moment Ciprian Mardan se ocupă de pregătirea echipei. El oricum era la club de mult timp, a fost antrenor la juniori şi a mai activat şi ca arbitru”, a spus Cupu, preşedintele clubului de fotbal făgărăşean.

Civitas Făgăraş şi ultimele decizii

Echipa locală de fotbal a Făgăraşului va evolua în Liga a IV-a. Joi, 31 iulie, actele pentru înscrierea echipei vor fi depuse la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Braşov, iar antrenor va fi Ciprian Mardan.

„De săptămâna trecută jucătorii echipei împrumutaţi au fost rechemaţi la echipă şi se fac pregătiri pentru acomodarea jucătorilor. Este vorba de jucătorii care sezonul trecut au făcut parte din lotul Coronei Braşov, apoi de seniorii şi juniorii împrumutaţi la Carpaţi Berivoi şi la alte echipe”, a precizat Cupu. Formaţia locală din Berivoi, antrenată de Dănuţ Brătescu, a terminat Liga a IV-a cu juniorii pe locul III, iar cu seniorii pe poziţia a noua, iar Corona Braşov a evoluat cu o echipă în prima Ligă, iar la nivel de copii şi juniori a avut rezultate notabile.

UID Fagaras
Florian Shaorma
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Reno Depo
Amanet King Onix
Stand-up Diplomacy Tour
La doi pasi

Luni, 4 august, este ultima zi de înscrieri în Liga a IV-a, iar la câteva zile se va ţine o şedinţă la sediul AJF pentru stabilirea calendarului competiţional. Tot atunci vor avea loc tragerile la sorţi în prezenţa tuturor delegaţiilor echipelor din eşalonul patru divizionar.

Lucian Cupu a mai spus şi că acum se fac demersuri pentru introducerea pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local a contractului de închiriere a bazei sportive din parcul Regina Maria de către clubul de fotbal, care a expirat cu ceva timp în urmă.

Dacă Civitas va evolua în Liga a IV-a, ea va fi adversară celorlalte trei echipe din zona noastră: Olimpic Voila, Carpaţi Berivoi şi ASC Oraşul Victoria.

(Alexandru Socaciu)

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Stand-up Diplomacy Tour
UID Fagaras
La doi pasi
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma
Reno Depo
Amanet King Onix
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.