Clarfon
Star FM - TOP Header
Clarfon - noiembrie
Acasă Social Noua secție de Pediatrie, realizată până la sfârșitul anului
,

Noua secție de Pediatrie, realizată până la sfârșitul anului

Lucrările pentru noua secție de Pediatrie a Spitalului municipal Făgăraș vor începe în luna martie, spune primarul.

Ultimul pas care trebuie îndeplinit este obținerea avizului de la Inspectoratul pentru Situații de Urgențe, care ar urma să fie primit de municipalitate în luna februarie.

„Am avut documentația tehnică așa cum spune legea, studiul de fezabilitate, am licitat, s-a desemnat câștigătorul, iar în perioada asta de două luni de zile se întocmește documentația de proiectare. Solicitarea va fi depusă în 15 ianuarie și în decurs 30 de zile trebuie să ne iasă avizul de la ISU, noi eliberăm autorizația și imediat dăm ordinul de începere a lucrărilor”, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu.

Licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de o asociere de firme din Brașov, la a doua încercare, după ce prima dată nici un constructor nu a ofertat. Valoarea totală a contractului este de peste 2 milioane de lei, fonduri de la bugetul local. Lucrările trebuie finalizate în cel mult 6 luni de la începerea lor, conform contractului.

Astfel, noua secție ar urma să fie operațională din luna octombrie a acestui an. Aceasta va fi transferată în clădirea principală a spitalului și se va întinde pe două nivele – parter și etajul 1, pe o suprafață totală de aproape 793 de metri pătrați.

Reno Depo
La doi pasi
Florian Shaorma
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Stand-up Diplomacy Tour
UID Fagaras

La parter se vor amenaja: izolator, cabinet pentru consultații, o sală de tratament, salon de spitalizare de zi, grupuri sanitare pentru pacienți și vizitatori, precum și dotări pentru persoane cu dizabilități locomotorii (rampă acces, grup sanitar). De asemenea, arhiva secției de pediatrie și vestiarul cadrelor medicale se vor amplasa tot aici.

În timp ce la etajul 1 se vor amenaja: izolator, săli de tratamente, sală de mese cu oficiu și un loc de joacă pentru copii, prevăzut cu sală de așteptare. Vor mai exista grupuri sanitare atât pentru pacienți, cât și pentru vizitatori și cadrele medicale.

Tot la etajul 1, va fi amplasată camera de gardă și saloanele pentru pacineți și însoțitori. Toate saloanele – însumând un total de 25 paturi pentru spitalizare continuă – vor fi prevăzute cu grupuri sanitare proprii. Se vor amenaja la nivelul etajului și cabinete pentru medici și asistente.

Clădirea în care funcționează acum Pediatria (foto) ar urma să fie reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de 2,3 milioane de euro și va fi înființat un ambulatoriu.

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

La doi pasi
Florian Shaorma
Reno Depo
UID Fagaras
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Stand-up Diplomacy Tour
Monumente funerare

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.