Star FM - TOP Header
Clarfon
Acasă Social Scandal cu focuri de armă în Veneția de Sus

Scandal cu focuri de armă în Veneția de Sus

Scandal și focuri de armă în Veneția de Sus, duminică seara. Polițiștii care l-au prins beat la volan pe un bărbat în vârstă de 35 de ani, au fost agresați și amenințați.

Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, care a indicat 0.62 mg/l de alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Oamenii legii i-au solicitat acestuia actele, dar a declarat că nu le are la el. Polițiștii spun că s-au oprit la domiciliul acestuia, în drum spre spital, pentru ca soția lui să-i înmâneze actele.

Demgy - reglor, muncitor necalificat
Amanet King Onix
Body Spa
Monumente funerare
Mobila SH
Reno Depo
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN

„În timp ce staționau, din curtea imobilului au ieșit doi bărbați, rude ale conducătorului auto, care au încercat să-l scoată pe acesta din autospeciala de poliție, amenințând cu acte de violență organele de poliție. Având în vedere faptul că cei doi bărbați erau recalcitranți, unul dintre polițiști a executat un foc de avertisment în plan vertical cu arma din dotare, după care, împreună cu bărbatul de 35 ani s-au deplasat către unitatea medicală”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Ivan.

În cauză s-au întocmit dosare penale în care se fac cecetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și ultraj.


Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Body Spa
Mobila SH
Amanet King Onix
Reno Depo
Florian Shaorma
Demgy - reglor, muncitor necalificat

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.